Acasă STIRI SPORTIVE Se «bat» în cârciumi. Foşti sau actuali fotbalişti român au o nouă...

Se «bat» în cârciumi. Foşti sau actuali fotbalişti român au o nouă preocupare: s-au făcut patroni de restaurante şi baruri

774
0

Ilie Dumitrescu, Hagi, Mutu, Neaga, Iordache, Burcă sunt doar câţiva dintre jucătorii care au decis să-şi direcţioneze banii câştigaţi în fotbal către afaceri. Cei enumeraţi au un lucru în comun în ceea ce priveşte businessul: sunt proprietary, de baruri! Fiecare a investit câteva zeci de mii de euro în afacere şi speră să dea lovitură.

RECLAMĂ

Proiectul lui Ilie Dumitrescu ,„Berăria Hanul cu Tei”, a fost lansat în colaborare cu Heineken la iniţiativa fostului stelist care îşi dorea de mai mult timp să aducă un design deosebit printre localurile Capitalei. Situată pe strada Lipscani, berăria a fost realizată cu mare atenţie în aşa fel încât să dea senzaţia că te afli în Bucureştiul anilor 30, pereţii find tapetaţi cu fotografii de la aceea vreme.

Gică Hagi şi-a inaugurat la Constanţa primul său pub

Printre cei prezenţi la inaugurarea berăriei lui Ilie s-au numărat şi fostii săi colegi de la Steaua sau din „Generaţia de Aur”: Gica Popescu, Gabi Balint, Bogdan Stelea, dar şi bunul său prieten, agentul FIFA, Victor Becali. În incinta clădirii Hanul cu Tei mai funcţionează şi restaurantul Embassy, deschis de fostul internaţional în anul 2009, dar şi numeroase galerii de artă, achizitionate de Ilie Dumitrescu de-a lungul anilor.

Clienţii localului pot alege între diverse sortimente de bere şi mâncăruri tradiţionale

Colegul său din „Generaţia de Aur”, Gică Hgi şi-a lansat în această săptămână un nou proiect: H10 Sport Lounge. Acesta cuprinde o serie de sport pub-uri cu o tematică unicat, o serie de obiecte serie limitată, precum şi fan cluburi dedicate celui mai mare fotbalist român din toate timpurile. Prima locaţie «H10 Sport Lounge» se găseşte în Constanţa şi este primul proiect dezvoltat sub umbrela noului brand «H10 Sport Lounge». Aceasta marcă va îngloba toate activităţile, iniţiativele şi proiectele comerciale create şi dezvoltate de Gheorghe Hagi şi partenerii săi. «H10 Sport Lounge» va fi şi gazda primului Fan Club „Gheorghe Hagi”.

Fiecare dintre localurile ce vor fi deschise în România sub marca „H10 Sport Lounge” va găzdui câte un fan club, iar membrii acestuia vor lua parte la evenimente speciale alături de „Rege”.

Ilie a investit câteva zeci de mii de euro în amenajarea interioară a cârciumii

Mutu şi-a inaugurat restaurant la Florenţa


Fostul atacant al Fiorentinei a devenit co-proprietar al unui restaurant „faimos” aflat pe bulevardul Lungarno, „Nove”, unul dintre locurile sale preferate în care îşi petrecea timpul liber cu soţia Consuelo. Mutu a decis să investească suma de 50.000 de euro pentru modernizarea localului, preluat de el în 2010. La inaugurare, „Briliantul” a organizat o petrecere la care au fost prezenţi, printre prietenii lui buni şi coechipieri de atunci.

Neaga şi Iordache, parteneri de afaceri


Adrian Neaga şi Adrian Iordache, s-au lansat în afaceri, cei doi fotbalişti inaugurând în Piteşti un bar dedicat fotbalului: „Football Pub”. Cei doi fotbalişti au expus într-o vitrină trofeele câştigate de-a lungul anilor, iar pe pereţii barului au expus tricouri de-ale lor şi de-ale fotbaliştilor străini cu care au făcut schimb. Tot aici poate fi văzută şi o copie în miniatură a Cupei Campionilor Europeni, pe care Ilie Bărbulescu a primit-o în 1986 când a câştigat această competiţie cu Steaua.

Ovidiu Burcă îi face concurenţă lui Ilie


Fostul rapidist Ovidiu Burcă a fost atras şi el de mirajul afacerilor. Fundaşul si-a deschis un lounge-restaurant in zona Lipscani, de al carui manageriat se ocupa sotia sa, Sandra. „Charme” este decorat în stilul modern cu influente neoclasice şi se întinde pe o suprafaţă de 400 metri pătraţi, imparţiţi pe patru niveluri: subsol, parter, etaj 1 şi etaj 2. „Am investit zeci de mii spre sute de mii de euro în restaurant”, a precizat Burcă. Sursa: click.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentFabulos! Gigi Becali, mai tandru ca oricand! Nu o sa iti vina sa crezi cum o alinta “Razboinicul luminii” pe sotia lui! El o striga mereu asa, ea se rusineaza!
Articolul următorPandurii Târgu Jiu a pierdut la Galați