Adriana Radu, inițiatoarea platformei de educație sexuală „Sexul versus barza”, a strâns mai multe mărturii de la femei agresate, despre comportamentul polițiștilor în momentul în care acestea le-au cerut ajutorul, într-un clip intitulat „Poliția – leneși, complici cu agresorii – povești adevărate”. Polițistul nepăsător „O adolescentă care tocmai a scăpat de violatorul ei găsește speranța în plin câmp: o mașină de poliție pe șoseaua dintre Constanța și restul litoralului. Polițistul de la volan refuză să o ajute și o trimite pe jos la secție”, spune Radu în clip. „Am trecut printr-un viol, pe câmp. Am scăpat fugind. Am dat de o mașină a poliției. Polițistul de la volan mi-a zis să merg la secție, că nu e treaba lui. Era trecut de 12 noaptea, eram pe şoseaua dintre Constanţa şi litoral, prin câmp şi aveam urme vizibile de agresiune. Partea cea mai aiurea urmează după. Bineînţeles că nu am mai găsit curaj să merg la poliţie. Nimeni din jurul meu nu ştie că s-a întâmplat asta. Nu mă aşteptam să primesc altceva, doar ajutorul”, spune o fată care a fost violată și nu a primit ajutor din partea poliției. Polițistul hărțuitor sexual „O femeie sună la poliție din cauza soțului ei. Poliția vine, nu o ajută cu nimic, dar îi ia datele. Unul dintre polițiști începe să o sune de pe mai multe numere și să îi facă avansuri. Femeia scapă de polițistul abuzator doar rugându-l pe fostul soț abuzator să-l sune pe polițist și să-i zică că s-au împăcat”, a povestit Adriana Radu. Polițistul complice cu agresorul O altă femeie avea 16 ani când nu reușea să scape de un agresor obsedat. „Într-o noapte bărbatul a intrat în casă peste mine și mi-a pus cuțitul la gât. Am mers la poliție. Polițistul nu a vrut să îmi preia plângerea, a fost batjocoritor, m-a trimis acasă. Mai mult, simțeam că mă judecă, că râde de mine. În plus, polițistul a spus agresorului meu că am depus plângere împotriva lui și el m-a bătut de două ori. Nimeni nu a reacționat”, a mărturisit o altă tânără.
Sursa: unica