Echipa Universitatea Craiova a câştigat duminică seara titlul de campioană a României, după ce a învins, pe teren propriu, scor 5-0, formaţia Universitatea Cluj. Craiova a reuşit eventul în acest sezon.
„Aș spune că sunt mândru, dar dacă trebuie să aleg un singur cuvânt, acesta este «jucătorii»”, a declarat Coelho imediat după ce Craiova a devenit campioană.
„Sunt și copiii mei aici. Sunt foarte importanți pentru mine. Nu este ușor când lucrezi în străinătate, să-ți iei acolo și copiii. Am venit aici, acum trăiesc un moment foarte fericit.
Să fiu sincer, obiectivul a fost să câștigăm campionatul, din ce am vorbit cu președintele. Apoi, jucătorii au câștigat și Cupa. Felicitări lor pentru ce au făcut. O luăm pas cu pas. Bineînțeles, este bine. Jucătorii merită mult”, a mai spus Coelho.
Sursa: Coelho le-a mulţumit jucătorilor pentru event: „Felicitări lor pentru ce au făcut” – Antena Sport