Acasă Stiri 150 de tinere din Oltenia obligate să se prostitueze în Italia. Cum...

150 de tinere din Oltenia obligate să se prostitueze în Italia. Cum au fost păcălite de proxeneţi

686
0

Membrii unei grupări de proxeneţi din Olt şi Gorj au fost condamnaţi defintiv de magistraţii Curţii de Apel Craiova la închisoare pentru trafic de minori, proxenetism şi spălare de bani. Inculpaţii au obligat 150 de tinere să întreţină raporturi sexuale contra unor sume de bani în Italia.

RECLAMĂ

În anul 2012, anchetatorii au ridicat 31 de suspecţi din Balş, Filiaşi şi Târgu Jiu pentru trafic de minori, proxenetism şi spălare de bani. Membrii Grupului infracţional au racolat mai multe tinere, multe dintre ele minore, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, provenind din judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Argeş, Teleorman şi Gorj.

Procurorii DIICOT au precizat că victimele fuseseră minţite de proxeneţi că le găsesc în Italia locuri de muncă fie în restaurante, ca ospătăriţe, fie la cămine de bătrâni, ca îngrijitoare. Odată ajunse acolo erau obligate să întreţină raporturi sexuale contra unor sume de bani. Inculpaţii au obţinut în urma activităţii infracţionale suma de două milioane de euro.

18 persoane au fost trimise în judecată în anul 2012, iar magistraţii Curţii de Apel Craiova le-au condamnat defintiv. Este vorba de Radu Pariş, zis Paris, Robertin Cocîrlău, Gheorghe Marin, Barbu Răzbunătorul, Muntean Ion, Sandu Laurenţiu, Mariana Coşerin, Viconte Şerban, Cristinel Şerban, Costică Şerban, Gabriela Dumbravă, Mirabela Olaru, Alin Olaru, Crina Elena Roşu, Marinela Alina Radu, Gheorghe Cârpeanu, Mihaela Gheorghe şi Mirela Hortopan.

Radu Pariş, Robertin Cocîrlău, Gheorghe Marin, Barbu Răzbunătorul, Muntean Ion, Sandu Laurenţiu, Mariana Coşerin şi Gabriela Dumbravă) au fost condamnaţi anul trecut în luna noiembrue de Tribunalul Dolj la câte şapte ani de închisoare, iar alţi trei inculpaţi au primit câte cinci ani de închisoare (Viconte Şerban, Cristinel Şerban şi Costică Şerban).

Mirabela şi Alin Olaru, Marinela Alina Radu şi Crina Elena Roşu au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare, iar Mihaela Gheorghe a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare, informează adevarul.ro.

Sentinţa dată de magistraţii Tribunalului Dolj nu a fost definitivă, iar procurorii au făcut recurs. Instanţa a majorat pedeapsa lui Radu Pariş la opt ani de închisoare cu executare. Sentinşa dată pe 2 octombrie este defintivă.

RECLAMĂ
Articolul precedentDrama prin care a trecut o vedetă de la noi. ”Am fost însărcinată cu Dinu Pescariu”
Articolul următorPercheziţii la Cancan TV, într-un dosar care ar viza politicieni şi patroni de presă