Acasă Stiri Virusul din China pune 6 orașe în carantină. Cazuri suspecte și în...

Virusul din China pune 6 orașe în carantină. Cazuri suspecte și în Marea Britanie

276
0

Șase orașe din China au fost puse în carantină de pe urma virusului necunoscut care a infectat peste 600 de oameni și a ucis 18. Mai multe îmbolnăviri au fost raportate și în alte țări. Șase cazuri suspecte au fost anunțate în Marea Britanie. Organizația Mondială a sănătății a transmis însă că este prea devreme pentru a decreta urgență globală din cauza coronavirusului.

RECLAMĂ

Autoritățile din China au anunțat joi că virusul a făcut cea de-a 18-a victimă, un bătrân de 80 de ani, care a murit în provincia Hebei, într-o zonă aflată în apropiere de Capitala Beijing.

Televiziunea publică a țării a anunțat că 634 de cazuri de îmbolnăviri au fost confirmate. Toate celelalte 17 decese provocate de coronavirus sunt în provincia Hubei. Situația alarmantă e în capitala acestei provincii, Wuhan, un oraș cu 11 milioane de oameni. Aici se crede că ar fi apărut coronavirusul, într-o piață din Wuhan.

Boala se răspândește în cel mai aglomerat sezon al anului în China. Tocmai în această perioadă are loc tradiționala migrație de anul nou chinezesc, când zeci de milioane de chinezi se întorc acasă pentru a celebra alături de familii.

De teamă să nu scape situația de sub control, în șase orașe au fost luate măsuri drastice, pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Orașe în carantină în China

– Wuhan: transportul public în oraș a fost oprit joi, începând cu ora locală 10.00 (ora României 04.00). Purtarea măștilor protective e obligatorie, iar localnicii sunt sfătuiți să evite aglomerația și adunările publice.

– Huaggang, oraș aflat la est de Wuhan, a suspendat circulația autobuzelor și trenurilor. Localnicilor li se recomandă să nu părăsească orașul. Cafenele, cinematografe, teatre și alte spații publice sunt închise.

– Ezhou, aflat în vecinătatea orașului Huaggang, și-a închis gările, suspendând circulația feroviară

– Xiantao a anulat adunările publice, a suspendat transportul în comun și a instalat dispozitive de detectarea temperaturii 

– orașul Chibi, de asemenea, și-a suspendat transportul

– în Lichuan a fost luată o măsură similară, de suspendare a transportului în comun

Și în Beijing s-au luat joi măsuri preventive: autoritățile au anunțat anularea tuturor festivităților dedicate Anului Nou Chinezesc.

Cazuri suspecte în Marea Britanie

Inclusiv în Europa sunt temeri mari din cauza coronavirusului. În Marea Britanie au fost raportate 6 cazuri suspecte de coronavirus. Se pare că toți cei șase pacienți sunt chinezi, care au călătorit recent în țara natală. Ei sunt internați și sunt sub strictă supraveghere medicală în spitale din Scoția și Irlanda de Nord.

Alte țări europene iau măsuri preventive în fața situației din China. Ministrul Sănătății din Franța, Agnes Buzyn, a spus că riscul apariției virusului în Europa e real, însă, totuși, redus.

Reacţia OMS

În urma unei ședințe, la Geneva, Organizația Mondială a Sănătății a transmis că situația din China nu poate fi considerată încă o problemă globală, transmite Reuters.

„E puțin cam devreme să considerăm că este o urgență sanitară publică la scară internațională”, a declarat Didier Houssin, șeful Comisiei de Urgență a OMS.

Șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat însă că pericolul global există.

„Este o urgență în China. Dar încă nu a devenit o urgență sanitară globală. Însă ar putea deveni”, a precizat el.

Până acum, cazuri de coronavirus au mai fost raportate în Thailanda, Vietnam, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, Arabia Saudită și Statele Unite.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentUn bărbat a ucis o prostituată pe care o angajase pentru a sărbători nașterea fiicei lui. Soția lui se afla în maternitate în momentul comiterii faptei 
Articolul următorSume fabuloase în cazul Caracal! Cât a costat toată ancheta în dosarul lui Dincă și ce a ieșit la iveală