Acasă Stiri Un medic pediatru din Timișoara avertizează: „Școlile se vor închide una dupa...

Un medic pediatru din Timișoara avertizează: „Școlile se vor închide una dupa alta. Va fi sperietură”

485
0

Mihai Gafencu, medic pediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, avertizează că școlile din România se vor închide unele după altele imediat ce se vor fi deschis.

RECLAMĂ
  • Profesorul universitar este de părere că cel puțin 21% dintre școlile din România nu sunt pregătite pentru noul an școlar.
  • Potrivit lui Gafencu, odată cu deschiderea școlilor va fi o explozie a cazurilor de coronavirus.

Gafencu, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și președinte al „Salvați Copiii”, este de părere că singura soluție pentru a controla situația, în contextul pandemiei, este implicarea autorităților locale, minsterelor de resort – Educației, Sănătății și inspectoratelor școlare.

„Însă nu avem instrumente naționale, avem recomandări, niște ghiduri, unele bune, altele mai puțin bune”, a declarat dr. Mihai Gafencu într-un interviu pentru ziare.com.

Oamenii în mediul rural nu cred în această pandemie

Profesorul universitar este de părere că cel puțin 21% dintre școlile din România nu sunt pregătite pentru noul an școlar.

„Am mers mult prin sate, mai ales în contextul acesta pandemic. M-am dus direct la primăriile din sate, am vorbit cu autoritățile, am încercat să evaluez situația pe teren, și am făcut-o și în zilele mele libere, pentru că îmi pasă. Am constatat că oamenii în mediul rural nu cred în această pandemie, am fost în sate izolate, dar oamenii pun la îndoială existența pandemiei.

Am auzit spunându-se că ei nu au auzit pe nimeni care să se fi îmbolnăvit, eternul discurs. Oamenii spun că ei au alte probleme, recolta, că turismul rural a căzut și el, au problemele lor economice”, mărturisește profesorul universitar.

Școlile se vor închide unele după altele

Potrivit lui Gafencu, odată cu deschiderea școlilor va fi o explozie a cazurilor de coronavirus.

„Eu cred ca vom avea o explozie a cazurilor care vor bloca spitalele. Desigur, copiii nu fac forme grave, dar o să fie sperietură. Școlile se vor închide unele după altele, copiii nu fac forme grave, dar sunt părinții lor, sunt cei care vor fi astfel expuși, apoi profesori.

Dacă ai o clasă cu 19 elevi și aceștia se îmbolnăvesc, ce faci cu ei? Dacă stau acasă, cu cine stau? Părinții trebuie să meargă la lucru, iar atunci vor sta cu bunicii? Îi expunem pe aceștia, vom avea campania „să ne omorâm bunicii”? Părintele nu are de ales, trebuie să meargă la lucru, iar ca să nu îi expuna pe bunici, vor accepta soluția spitalului pentru copii. Spitalele vor face față?”, atrage atenția profesorul universitar.

Mihai Gafencu spune că vom mai fi încă un an în pandemie, „până va fi accesibil vaccinul”.

„Predicțiile mele sunt sumbre dacă admnistrațiile nu se vor implica cu seriozitate și responsabilitate în comunitate pentru supravegherea condițiilor de desfășurare a școlilor, grădinițelor”, a mai spus medicul timișorean.

sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentNelu Tătaru spune să nu ne temem de reluarea școlii: „Mai degrabă să ne temem de ce se întâmplă dincolo de școală”
Articolul următorBebeluș găsit mort în Italia, a fost aruncat de la etaj după ce s-a născut. Părinții copilei au fost arestați pentru crimă