Acasă Stiri Un inginer de la Complexul Energetic Oltenia s-a sinucis după ce i-a...

Un inginer de la Complexul Energetic Oltenia s-a sinucis după ce i-a fost tăiat salariul

1093
0

Un inginer de la Complexul Energetic Oltenia şi-a pus capăt zilelor, disperat că i-a fost tăiat salariul. Cea care a găsit trupul neînsufleţit al bărbatului de 51 de ani a fost chiar soţia acestuia. Toţi cei 19.000 de angajaţi ai complexului vor primi salarii diminuate după ce vor intra patru zile în concediu forţat.

RECLAMĂ

Bărbatul lucra de 20 de ani la Cariera Rovinari, ca inginer. Gândul că în luna iunie va primi un salariu mai mic l-a făcut să se sinucidă. Soţia sa l-a găsit spânzurat în casă, când s-a întors de la cumpărături, potrivit România TV.

„Zicea că le taie din bani, că o să le taie la toţi. În loc de săptămâna de lucru de cinci zile va fi patru, pe luna iunie, dar i-am spus că nu avem aşa mari greutăţi. Avem unde să locuim, avem maşină, copiii sunt la treaba lor. Era afectat din cauza serviciului, atât pot să vă spun”, a declarat Alina Gheta, soţia sinucigaşului.

„Femeia şi-a găsit bărbatul spânzurat. Ea a fost în oraş şi probabil că el a avut o depresie şi s-a spânzurat. Ei nu se certau niciodată. Nu au avut probleme în familie”, a spus o vecină.

Bărbatul nu a lăsat niciun bilet prin care să îşi explice gestul.

Celor 19.000 de angajati ai Complexului Energetic Oltenia le-a fost tăiat salariul cu 20%, după ce administraţia a decis ca în luna iunie să intre în concediu fără plată, o zi pe săptămână.

RECLAMĂ
Articolul precedentFratii Silvanei Raciu, „uitati” in arest, desi sunt in stare grava! Vezi cum comenteaza cantareata situatia dramatica din familie!
Articolul următor“U” Craiova se reface pe scheletul C.S Severin