Acasă Stiri Un bărbat din Arad și-a prins iubita că îl înșală într-o parcare,...

Un bărbat din Arad și-a prins iubita că îl înșală într-o parcare, apoi l-a împușcat și înjunghiat pe amantul acesteia. Femeia a fost lovită până a leșinat. Ce a urmat –

489
0

O criză șocantă de gelozie s-a încheiat în cătușe pentru un bărbat din Arad! Individul și-a surprins iubita cu altcineva în parcarea unui supermarket și l-a împușcat pe rival, iar pe femeie a lovit-o cu brutalitate.

RECLAMĂ

Victimele au ajuns la spital, iar starea bărbatul de 55 de ani este delicată.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Episodul șocant s-a petrecut dupa ce agresorul și-a surprins partenera de viață cu un bărbat, în mașină, în parcarea unui supermarket. Omul lucra de ani buni în Germania și plănuia, se pare, să se răzbune pe femeie.

Martor: „A declarat că-i urmărea de vreo 4 ani de zile, că-l înșela și-i mânca toți banii cu amantul. A avut pistol la el.”

Individul a mers la mașină, lângă geamul şoferului, şi a tras cu arma spre bărbatul de 55 de ani. L-a nimerit în zona capului. Apoi s-a năpustit și asupra femeii, pe care a lovit-o atât de puternic încât aceasta a leşinat. În acel moment, individul a observat că bărbatul se mişca. L-a atacat din nou și l-a înjunghiat în zona gâtului.

Martorii au fost cei care au sunat după ajutor. Poliţiştii chemaţi de urgenţă l-au găsit pe agresor la faţa locului şi l-au reţinut imediat. În acelaşi timp, victimele au fost transportate în grabă la spital. Bărbatul a intrat imediat în operaţie, iar medicii fac eforturi să îi salveze viaţa.

Simina Roz, purtător de cuvânt Spitalul Județean Arad: „A ajuns la spital în stare critică cu plăgi multiple în zona feței și cervicală. Leziunea din zona cervicală a fost provocată de un obiect ascuțit aflat încă în plagă.”

Atacatorul a fost reținut pentru tentativă de umor și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Sursa: StirilePROTV

RECLAMĂ