Acasă Stiri TRAGEDIE în Dolj. Un bărbat şi-a incendiat soţia şi cele două fiice

TRAGEDIE în Dolj. Un bărbat şi-a incendiat soţia şi cele două fiice

782
0

Tragedie de proporţii într-o comună din Dolj. Un bărbat şi-a înjunghiat şi apoi incendiat soţia şi cele două fiice. Toate dormeau în aceeaşi cameră, iar bărbatul a dat pur şi simplu foc locuinţei. Omul are probleme psihice și a ieșit de curând din spital, informează România TV.

RECLAMĂ

Pompierii au fost sesizaţi, duminică dimineaţa, în jurul orei 5.00, că o locuinţă a luat foc. Potrivit primelor informaţii, un bărbat cu probleme psihice şi-a înjunghiat soţia şi fiicele şi apoi a incendiat locuinţa.

„La ora 5.21, duminică dimineaţa, am fost anunţaţi de izbucnirea unui incendiu, în comuna Leu, judeţul Dolj. La faţa locului s-a deplasat detaşamentul de pompieri Craiova cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă. Ajunşi la faţa locului, au constatat că incendiul se manifesta la două dormitoare din cele cinci ale locuinţei. Au luat măsurile de întrerupere a energiei electrice. Un bărbat le-a spus pompierilor că s-ar putea să fie cineva în casă. Atunci au pătruns prin flăcări şi au găsit în dormitor trei victime, cu vârstele 33, 12 si 15 ani. Din primele cercetări rezultă ca şi cauză probabil de incendiu un foc deschis în spaţii închise”, a declarat, la România TV, Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt ISU Dolj.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a afla cu exactitate cum s-a produs această tragedie.

„La faţa locului avem colegii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale. Bărbatul a fost transportat la spital cu răni grave, respectiv arsuri. Urmează ca în urma anchetei desfăşurate să se stabilească exact care a fost cauza şi motivul pentru care s-a ajuns la această nenorocire”, a precizat Alin Apostol, purtător de cuvânt IPJ Dolj.
sursa: http://www.romaniatv.net/tragedie-in-dolj-un-barbat-si-a-incendiat-sotia-si-cele-doua-fiice_249761.html#ixzz3oFeO6HOh

RECLAMĂ
Articolul precedentDe ce nu mai poarta Nelu Ploiesteanu verigheta, desi s-a impacat cu sotia! Prietenii spun ca a dus-o la amanet
Articolul următorTrei ardeleni, prinşi la furat în Craiova