Acasă Stiri Tatăl elevului care a pulverizat spray lacrimogen într-un liceu din București a...

Tatăl elevului care a pulverizat spray lacrimogen într-un liceu din București a explicat motivul atacului: L-au pus jos, l-au luat la pumni, la picioare

294
0

Tatăl elevului care a pulverizat spray lacrimogen pe holul Colegiul „Dimitrie Leonida” din Capitală și unde 29 de elevi au ajuns intoxicați la spital, își apără copilul. Acesta susține că fiul său este victima bullying-ului și s-ar fi apărat după ce ar fi fost agresat de 20 de colegi. Băiatul mergea la școală, zi de zi, cu sprayul iritant ca să se apere de câini. Este declarația șocantă a tatălui care a a anunțat că va merge la Institutul Național de Medicină Legală pentru a obține un certificat medico-legal care să arate că băiatul de 15 ani a fost agresat. 

RECLAMĂ

Băiatul de 15 ani care a provocat haos la colegiul Tehnic Dimitrie Leonida din Capitală ar fi, de fapt, o victimă. Tatăl acestuia susţine că fiul său este victima bullying-ului și că acesta a folosit sprayul pentru a se apăra într-un moment în care ar fi fost atacat de 20 de colegi.

„Erau vreo patru-cinci, mi-a zis, el era cu spatele la un zid, apoi au venit încă 20, l-au înconjurat, au început să dea cu palmele în el, să-l lovească. O să mergem la IML să demonstreze loviturile. De disperare, având ala în buzunar, s-a ridicat, nu și-a mai dat seama în cine dă, cum dă. S-a dus în cancelarie să explice situația, să îi ia cineva apărarea, nimeni nu l-a băgat în seamă. L-au incriminat toți că a dat el cu spray, că ar fi fost vinovat.”, a explicat tatăl elevului.

În plus, tatăl elevului a anunţat că va merge la Institutul de Medicină Legală pentru a obţine un certificat medico-legal care să arate că acesta a fost agresat.

Zeci de copii au avut nevoie de ajutorul medicilor, după ce un colegUL de 15 ani a pulverizat spray paralizant pe hol. O parte dintre aceștia au fost duși la spital, în timp ce alții au fost consultați în curtea liceului.

Medicii au transmis că toți elevii ajunși la spital sunt în stare stabilă și că se află în afara oricărui pericol.

Părinţii elevilor din Colegiul Tehnic ”Dimitrie Leonida” spun că incidente violente au loc frecvent în această şcoală. Poliţia Capitalei a anunţat că a fost întocmit dosar penal, din oficiu.

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, solicită Primăriei Sectorului 2 să facă o anchetă administrativă și să trateze cu seriozitate acest incident, iar cei vinovați să fie trași la răspundere.

Băiatul de 15 ani riscă mai multe sancțiuni, precum exmatricularea. 

sursa:https://www.realitatea.net/stiri/actual/tatal-elevului-care-a-pulverizat-spray-lacrimogen-intrun-liceu-din-bucuresti-a-explicat-motivul-atacului-lau-pus-jos-lau-luat-la-pumni-la-picioare_65cc580a0930800e2745b8c2

RECLAMĂ
Articolul precedent„Ăsta e adevărul!” Cristi Tănase a spus totul, după ce a fost filmat căzut, în fața ușii, sângerând
Articolul următorFiul baronului care a omorât o tânără scapă de închisoare. Decizie șocantă