Acasă Stiri Tânără mămică în comă la Maternitatea Giulești, după cezariană. Medic: „Habar nu...

Tânără mămică în comă la Maternitatea Giulești, după cezariană. Medic: „Habar nu am ce s-a întâmplat”

345
0

O tânără mămică a intrat în comă la scurt timp după ce a născut al treilea copil, la Maternitatea Giulești. Medicii nu știu ce s-a întâmplat, iar soțul nu o poate vedea din cauza riscului de infectare cu noul coronavirus.

RECLAMĂ
  • Managerul Maternității Giulești spune că nu știe ce s-a întâmplat cu femeia, în timpul operației.
  • Dr. Marcel Ovidiu Moisa: „Suntem oameni, nu roboți”.

Calvarul a început în ziua de 19 mai, când Elena Iliescu, o tânără de 35 de ani, a mers la Maternitatea Giulești din Capitală, pentru a naște al treilea copil.

În timpul operației de cezariană, femeia a pierdut mult sânge, a făcut stop cardio-respirator și, după ce medicii au resuscitat-o 45 de minute pentru a reveni la viață, a intrat în comă.

Două zile mai târziu, pe 21 mai, Elena a fost mutată la Spitalul Universitar, la secția de Terapie Intensivă II. De atunci nu și-a mai revenit.

„Ceva nu a mers bine”

Adrian Iliescu, soțul Elenei, este disperat. Bărbatul acuză faptul că nu este lăsat să își vadă soția, cadrele medicale invocând faptul că în spital nu se poate intra, din cauza riscului de infectare cu noul coronavirus.

Pentru el, singura veste bună este că fetița nou-născută este bine, dar a rămas singură în Maternitatea Giulești.

Am fost sunat abia a doua zi, după-masă, să mi se spună că am o fetiță sănătoasă și că e o problemă cu soția. Era în comă. Am întrebat de ce? <Ceva nu a mers bine>”, a declarat bărbatul pentru Libertatea.

Omul susține că niciun cadru medical nu i-a spus ce s-a întâmplat în timpul unei operații care ar fi trebuit să decurgă normal, mai ales că femeia nu era la prima naștere.

„Nu m-au lăsat s-o văd nici la maternitate, nici la Universitar. Sun la numerele lor de pe fix, iar medicii și asistentele cu care vorbesc nu-și dau numele și nu știu să îmi explice de ce s-a întâmplat asta, cine este de vină, când o pot vedea. Mi se spune doar că nu pot intra în spital să o văd”, povestește Adrian Iliescu.

„Habar nu am ce s-a întâmplat”

Contactat de jurnaliștii de la Libertatea, dr. Marcel Ovidiu Moisa, managerul Maternității Giulești, spune că nici el și nici medicul care a efectuat operația de cezariană nu știu ce s-a întâmplat.

„Dacă eu aș ști ce s-a întâmplat, nu aș fi aici. Habar nu am ce s-a întâmplat. Ar putea să fie orice credeți dumneavoastră. Da, am vorbit cu medicul care a avut-o în grijă. Dar credeți că medicul care a fost acolo știe? Nu știe! Suntem oameni, nu roboți”, a declarat dr. Moisa.

Dincolo de tragedia familiei, soțul reclamă și o altă situație absurdă.

Omul a cerut de la spital o adeverință cu situația femeii, pentru că angajatorii nu îl cred că soția lui este în comă și riscă, astfel să își piardă locul de muncă.

Managerul spune, însă, că nu-i poate da, „pentru că soția n-a semnat acordul ca soțul să aibă acces la datele ei”.

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentUn sat întreg din Botoșani a fost evacuat, după prăpădul făcut de Prut în Ucraina. Risc major de viituri
Articolul următorSimi, un motociclist din Suceava, a murit spulberat de o basculantă pe un drum din Iași