‘Sunt dispuși să ne ofere totul!’ Trump anunță că ‘victoria totală’ a SUA asupra Iranului va veni în 14 zile

0
donald-trump_TCpLW

Preşedintele american Donald Trump a sugerat luni că Statele Unite vor declara „victoria totală” asupra Iranului în următoarele două săptămâni. El a făcut această declaraţie la un miting televizat organizat pentru senatorul Lindsey Graham din Carolina de Sud, care candidează marţi în alegerile primare, relatează CNN, citat de news.ro.

„Negociem acum, iar ei vor să încheie o înţelegere foarte bună. Sunt dispuşi să ne ofere totul, sunt dispuşi să renunţe la armele nucleare”, a spus Trump.

Promisiunea unei victorii rapide și impactul asupra pieței

„Cred că câştigăm această bătălie, dar o veţi câştiga cu adevărat în următoarele două săptămâni, când vom declara victoria totală; va fi o victorie totală, se va întâmpla foarte curând, iar preţurile petrolului vor scădea vertiginos”, a declarat președintele american.

Nu este însă prima dată când liderul de la Casa Albă face promisiuni în privinţa unor progrese semnificative în termen de „două săptămâni”, notează CNN.

Armistiţiul cu Iranul, anunţat pe 7 aprilie, trebuia iniţial să dureze tot două săptămâni, timp în care cele două părţi urmau să încheie un acord final pentru a pune capăt conflictului.

Mândria Iranului și realitatea negocierilor

Duminică, Donald Trump a fost întrebat în emisiunea Meet the Press de la NBC de ce Iranul nu a acceptat încă un acord, dacă este atât de disperat să încheie unul, aşa cum a afirmat el în repetate rânduri.

Preşedintele a răspuns: „Pentru că sunt puternici. Sunt mândri. Sunt lucruri pe care nu au crezut niciodată că le vor face, dar pe care vor fi nevoiţi să le facă. Nu au de ales. Şi durează puţin”, a dat el asigurări.

Sursa: ‘Sunt dispuși să ne ofere totul!’ Trump anunță că ‘victoria totală’ a SUA asupra Iranului va veni în 14 zile – Stiripesurse

Lasă un răspuns