Acasă Monden Soția lui Marian Mexicanu, pe ultima sută de metri cu sarcina. Cum...

Soția lui Marian Mexicanu, pe ultima sută de metri cu sarcina. Cum arată Ana-Maria cu o zi înainte să devină mamă. Va naște de ziua acordeonistului

685
0

Soția lui Marian Mexican numără orele până când va deveni mamă. Ana-Maria este însărcinată pentru prima dată, iar cei doi sunt nerăbdători să își cunoască fetița. Micuța va veni pe lume într-un moment cu totul specială, căci mâine, Marian Mexicanu își sărbătorește ziua de naștere.

RECLAMĂ

Marian Mexicanu și soția lui se bucură din plin de cea mai frumoasă etapă din viața lor. Cei doi au aflat în urmă cu câteva luni că vor deveni părinți pentru prima dată și sunt nerăbdători să își cunoască fiica. Mult a fost, puțin a mai rămas, căci Ana-Maria va naște mâine.

Soția lui Marian Mexicanu, pe ultima sută de metri cu sarcina

Cei doi și-au dorit ca familia lor să se mărească, așa că, a mai rămas o zi până când își vor cunoaște fetița.

Ana-Maria Mexicanu se pregătește de cel mai important moment, iar de curând, pe Instagram, a postat un videoclip în care apare cu burtica de gravidă, spunând că a mai rămas puțin până la cel mai important eveniment din viața ei și a acordeonistului.

În trecut, Ana-Maria Mexicanu spunea că își dorește să nască în ziua în care este și aniversarea soțului și că a ales cezariana, la sfatul medicului. Acordeonistul va împlini mâine 51 de ani.

Cum se vede Marian Mexicanu în rolul de tată

După ce, în trecut, a ajuns să se certe cu cei doi copii, acordeonistul a îngropat securea războiului cu băiatul și fata din prima căsătorie, Marian Mexicanu este pregătit pentru a fi, din nou, tată, spunând, în urmă cu ceva timp, că se va implica la fel de mult în creșterea lui Miriam pe cât a contribuit la creșterea celor doi copii.

„Faptul că Dumnezeu ne binecuvântează, pentru că este o binecuvântare, orice copil este o binecuvântare, dar eu de la bun început asta am vrut, am știut ce vreau. Într-o anumită măsură, avem și anumite păcate pentru că trebuia să vină Miriam pe pământ. Am oprit venirea ei cu mare păcat. Dumnezeu nu s-a supărat pe noi, drept dovadă că ne-a binecuvântat. Nu am vrut să îmi supăr copiii. Cum să o supăr pe Maria, cum să îl supăr pe Edi, cum să îi supăr pe copiii mei? (…) Voi fi un tată bun, poate și mai bun”, declara Marian Mexicanu, în urmă cu ceva timp, la Xtra Night Show.

sursa: https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/sotia-lui-marian-mexicanu-pe-ultima-suta-de-metri-cu-sarcina-cum-arata-anamaria-cu-o-zi-inainte-sa-devina-mama-va-naste-de-ziua-acordeonistului-video-323681.html

RECLAMĂ
Articolul precedentCarmen de la Sălciua a răbufnit, după ce a fost întrebată când face un copil. Ce a transmis artista: „Lucrurile astea se programează?”
Articolul următorCaz șocant în București! O fetiță de 4 ani a căzut în gol de la etajul cinci al unui bloc. Micuța este în stare critică