Sâmbătă seară Craiova a fost gazda celei de-a doua gale Superkombat World Grand Prix din acest an, învingătorul acestui turneu fiind românul Sebastian Ciobanu.
„Fiul lui Dracula”, cum este supranumit Ciobanu, s-a calificat în ultimul act al galei după ce l-a învins la puncte, în semi-finale, pe rusul Vladimir Toktasynov. În finală luptătorul român l-a avut drept adversar pe Frank Munoz, din Spania, acesta calificându-se în dauna germanului Nikolaj Falin.
Lupta dintre Sebastian și adversarul său iberic a fost una foarte strânsă, aceasta fiind presărată cu mai multe lovituri sub centură aplicate de spaniol. După cele 3 reprize disputate plus una de departajare, arbitrii judecători au decis că învingătorul finalei Superkombat WGP Craiova este Sebastian Ciobanu, care se califică astfel în turneul Final Elimination din toamnă.
Un alt învingător al serii a fost Clăudiu Bădoi, acesta învingându-l la puncte pe Stelios Papadopoulos, devenind astfel challenger pentru titlul mondial Superkombat la categoria -71 de kg.
Ionuț Atodiresei, singurul român învins la Superkombat WGP Craiova
Nu la fel de norocos a fost Ionuț Atodiresei, acesta fiind învins prin KO de către Stauros Exakoustidis, într-un meci eliminatoriu pentru titlul mondial Superkombat la categoria -65 kg, el fiind astfel singurul român învins în gala de la Craiova.
În alte două superfight-uri ale serii, la categoria grea, Benjamin Adegbuyi și-a luat revanșa în fața lui Jairizinho Rozenstruik, din Surinam, în timp ce Cătălin Moroșanu l-a făcut KO în prima repriză pe Eduardo Mendes, din Insulele Capului Verde. Sursa: stiridesport.ro