Fundașul central a ajuns la vârsta de 34 de ani, dar încă se poate lupta pentru un loc fruntaș în Liga 1!
Ionuț Larie și-a început cariera la nivel profesionist la Farul, iar la Viitorul a jucat între 2010 și 2014. După ce a plecat de la clubul lui Hagi, fundașul a mai evoluat la CFR Cluj, FCSB și Tobol Kostanay, din Kazahstan. Acum, apărătorul este la final de contract cu Gaz Metan și s-ar putea întoarce la Constanța.
Conform Ziare.com, Larie este primul fotbalist pe care Hagi ar vrea să îl transfere după ce Viitorul și Farul au anunțat că vor fuziona. Gheorghe Hagi l-a vrut la Farul și pe Ianis Zicu, care urma să fie component al staff-ului tehnic. Totuși, tehnicianul a refuzat.„L-am refuzat, îmi pare rău că nu am mers alături de Gică Hagi, dar asta mi-am dorit eu să fac, să merg pe drumul meu și să iau deciziile singur, așa simt că e bine pentru mine. Deși proiectul de la echipa lui Gică Hagi însemna cel mai înalt nivel posibil pentru mine. Eu aș fi fost antrenor în staff-ul domnului Hagi, el cred că va fi antrenor, el e șeful staff-ului, plus domnul Anghel, iar eu în staff-ul acela aș fi fost și aș fi învățat“, a declarat Ianis Zicu, la Digi Sport Special, în urmă cu o săptămână.
sursa:https://3minute.net/ionut-larie/