Acasă Stiri “Scorpionii Negri”, la evaluare psihologică

“Scorpionii Negri”, la evaluare psihologică

587
0

Militarii craioveni din Batalionul 20 Infanterie Craiova – “Scorpionii Negri” care au fost în misiune în Afganistan vor fi evaluaţi psihologic. Evaluarea se va face de către specialişti din Centrul de investigaţii socio-comportamentale, structură înfiinţată anul acesta în subordinea Direcţiei Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN). Activitatea de evaluare, efectuată la aproximativ 60 de zile după întoarcea din misiune a Scorpionilor Negri, urmăreşte “identificarea personalului militar care prezintă vulnerabilitate pentru dezvoltarea unor tulburări condiţionate de stres şi evenimente traumatice şi/sau descoperirea timpurie a cazurilor care prezintă simptome de stres posttraumatic”, după cum se precizează într-un comunicat transmis de MApN.

RECLAMĂ

Prin toate aceste activităţi, specialiştii centrului urmăresc ca întreg personalul să beneficieze de asistenţă psihologică de la primele faze de pregătire a unei misiuni până la terminarea acesteia şi reintegrarea completă atât în viaţa unităţii, cât şi în viaţa de familie. sursa: gds.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCostin Mărculescu şi Ela au făcut o nuntă falsă pentru bani? Iată ce secrete dezvăluie Mara Bănică
Articolul următorDan Păloiu, exclus din Consiliul Judeţean Dolj