Fanii Petrolului au făcut spectacol la centenarul clubului, reușind o scenografie de vis în tribunele arenei „Ilie Oană”. Aceasta însă ar fi trebuit afișată la marele meci cu Dinamo din Superliga.Peste 12.000 de oameni au venit la meciul de gală cu Vitesse, iar ultrașii au reușit să fie la înălțime, după o perioadă în care n-au mai avut timp nici să se odihnească.
Scenografia anului ar fi trebuit afișată la marele meci cu Dinamo
ProSport a aflat că scenografia anului ar fi trebuit afișată la marele meci cu Dinamo, programat la Ploiești spre finalul lunii noiembrie. Astfel, suporterii au dorit să amintească de primul meci jucat pe noua arenă „Ilie Oană”. În 2011, roș-albii reușeau să se impună cu scorul de 5-1 la Ploiești, primul gol al Petrolului în Superliga pe acest stadion fiind reușit de Nicolae Mitea.
Totuși, lucrurile s-au schimbat pe ultima sută de metri, iar galeria a ales să realizeze tot spectacolul de centenar, atunci când și clubul a pregătit mai multe momente importante. În frunte cu prezența fostelor glorii, mai ales Mircea Dridea, care a prins din teren victoria istorică în fața lui Liverpool, scor 3-1, din 1966.
La meciul de sâmbătă seara au participat și fanii lui Vitesse, care „s-au încălzit” cu multă bere înaintea fluierului de start. Cele două galerii sunt înfrățite după ce au fost adversare în preliminariile Europa League din 2013, atunci când Petrolul a trecut mai departe după un gol superb reușit de Gicu Grozav.
Ce s-a întâmplat înaintea meciului de gală dintre Petrolul și Vitesse: „În ultimele trei nopți n-am mai dormit!”
ProSport a pus „cap la cap” ceea ce au reușit ultrașii la partida cu Vitesse și a aflat că a rezultat o muncă fabuloasă pentru ca spectacolul din tribune să fie unul cu adevărat deosebit. Pentru că, nu-i așa, e un eveniment pe care îl prinzi o dată în viață în calitate de suporter, iar amintirile sunt extraordinare.
Vremea însă nu a ținut cu fotbalul și tocmai de aceea partida nu s-a disputat cu casa închisă. Au rămas însă foarte puține locuri goale, cele în care vizibilitatea nu este una tocmai bună.
„Cum planurile s-au schimbat, s-a muncit o lună de zile pentru această scenografie. Zi și noapte! S-au cheltuit în jur de 30.000 de euro, banii suporterilor. Au fost și donații! Ultimele trei nopți au fost infernale pentru ca totul să iasă bine. N-am dormit deloc. Au fost implicați zeci de oameni, iar unii dintre aceștia și-au luat concediu timp de două săptămâni. În momentul în care a fost show-ul cu torțele, suporteri din cele două peluze au fost în toate zonele stadionului pentru a coordona totul.
Au venit și foarte mulți fani din străinătate la centenarul Petrolului, unii dintre ei n-au mai fost văzuți la stadion de 10 ani, chiar de 12 ani. Nu s-au dat invitații, toată lumea și-a plătit biletul”, susțin sursele ProSport.
„Toate croitoriile din Ploiești au fost blocate, au lucrat doar pentru scenografie”, au subliniat fanii, care acum speră să-și vadă echipa în play-off-ul din Superliga.
Petrolul este pe locul 6, la egalitate cu Dinamo și CFR Cluj. Cele trei echipe au câte 18 puncte în clasamentul din Superliga. Cu unul mai puțin decât Oțelul Galați, singura formație care a rămas neînvinsă.
sursa; https://www.prosport.ro/fotbal-intern/scenografia-anului-in-romania-ar-fi-trebuit-realizata-la-marele-meci-cu-dinamo-toate-croitoriile-au-fost-blocate-planurile-au-fost-schimbate-in-ultimul-moment-in-ultimel-20008680