Acasă Stiri S-a descoperit în România vaccinul împotriva Covid-19?. „Avem vaccinul. Am început testele”

S-a descoperit în România vaccinul împotriva Covid-19?. „Avem vaccinul. Am început testele”

774
0

Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara a anunțat că a descoperit vaccinul împotriva COVID-19

RECLAMĂ

Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, este primul centru de cercetare în domeniul terapiilor genice cu dotări de ultimă generație din România și singurul de acest tip din Europa de Est care dispune de facilități de cercetare fundamentală și aplicată pentru medicina translațională.

„O zi foarte importantă pentru OncoGen: avem vaccinul, echivalentul a 1000 de doze. Vaccinul e momentan pentru testare în laborator”, a anunțat profesorul universitar doctor Virgil Păunescu, directorul Centrului OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență din Timișoara, în exclusivitate, la Antena 3.

Profesorul universitar doctor Virgil Păunescu mai spune că echipa de cercetători de la OncoGen, pe care o coordonează, a terminat ieri sinteza vaccinului, iar azi a început deja testele pentru vaccinul împotriva Covid-19

Cercetătorii de la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara au anunțat la sfârșitul lunii ianuarie că un vaccin personalizat care să protejeze contra noului Coronaviruspoate fi dezvoltat folosind o tehnologie utilizată în vaccinarea personalizată în cancer și au postat tehnologia pe site-ul oncogen.ro. La începutul acestei săptămâni, OncoGen Timișoara a primit din Germania reactivii destinați primelor teste.

Virgil Păunescu spune că echipa de cercetători de la OncoGen a făcut publică tehnologia de producere a vaccinului în aşa fel încât orice firmă de medicamente să poată să o folosească oricând: „Datele făcute publice de alte colective sunt foarte puţine, pentru că majoritatea colectivelor de cercetare doresc să patenteze mai întâi ideile pentru a beneficia de un eventual profit. După părerea mea, la ora actuală, în lume lucrează, probabil, sute de colective de cercetători pentru un vaccin împotriva Covid-19. Noi, însă, nu am vrut să ţinem ascunsă informaţia. Având în vedere gravitatea situaţiei, am hotărât să punem toate datele noastre la dispoziţie, pentru oricine doreşte să le folosească. Deocamdată am făcut publică tehnologia de producere a unui vaccin împotriva Covid-19, realizată aici, la Oncogen, şi cu mari şanse de reuşită. Şi, pentru că am luat hotărârea de a nu o patenta, oricine poate să o folosească.”

Sursa: antena1

RECLAMĂ
Articolul precedentO lună de la primul caz de coronavirus în România: 906 infectaţi, 17 morţi
Articolul următorMinistrul Economiei: România va produce 150.000 de măști pe zi de săptămâna viitoare