Maku Bosneanu, fiul cel mare al interpretei de muzică populară Maria Bosneanu, s-a cununat religios cu aleasa inimii sale, Andra. Evenimentul a avut loc weekendul trecut și a fost unul cu fast, participând nume importante ale muzicii populare gorjenești.
Printre cei care le-au fost alături lui Maku și Andrei Bosneanu în cea mai importantă zi din viața lor s-a numărat și solista Ansamblului profesionist „Doina Gorjului”, Roberta Crintea. Doamna muzicii populare a fost o prezență ușor de remarcat. Ținuta aleasă, precum și coafura sau accesoriile au făcut-o de nerecunoscut pe cea pe care publicul o știe pe scenă, purtând costumul popular. Artista a ales, pentru nunta din familia Bosneanu, o rochie neagră, foarte elegantă, cu mânecă lungă, fără vreun decolteu, dar cu o dantelă transparentă în partea bustului, care transforma ținuta într-un foarte sexi.
Îi place să pozeze
Roberta Crintea este doar una dintre cântăreţele care încântă publicul nu doar prin cântece, ci şi prin aspectul fizic. Deşi este mamă a unui băiat de 17 ani, interpreta de muzică populară este într-o formă fizică de invidiat. Conştientă de calităţile cu care a înzestrat-o mama natură, solista Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” nu se sfieşte să pozeze în ipostaze inedite atunci când e în faţa aparatului foto. Dovadă stau zecile de fotografii pe care solista le are postate pe pagina sa de socializare, numeroase dintre acestea fiind făcute în vacanțele exotice pe care artista obișnuiește să le facă împreună cu familia sau la evenimentele particulare la care participă, locuri în care aceasta apare altfel decât pe scenă.
Târgujianca Roberta Crintea este membră a Ansamblului Folcloric Profesionist „Doina Gorjului” din anul 2006. Pasiunea pentru muzica bănăţeană şi-a descoperit-o în jurul vârstei de 22 de ani, mama sa fiind de asemenea interpretă de muzică populară, dar și cea care i-a îndrumat artistei pașii către acest domeniu, visul acesteia fiind ca fiica ei să cânte. sursa: http://www.gorj-domino.ro/roberta-crintea-o-prezenta-sexy-la-nunta-lui-maku-bosneanu/