Acasă STIRI SPORTIVE Reacția lui Alex Băluță, după ce a fost fluierat și înjurat de...

Reacția lui Alex Băluță, după ce a fost fluierat și înjurat de tot stadionul în Universitatea Craiova – FCSB 2-0

178
0

Universitatea Craiova a învins-o pe FCSB, scor 2-0, în cadrul etapei a opta a play-off-ului SuperLigii României.

RECLAMĂ

Raul Silva, în minutul 4, și Andrei Ivan, în minutul 70, au marcat pentru olteni. 

Alex Băluță, după ce a fost înjurat de suporterii olteni: ”Nu e plăcut, dar ăsta e nivelul lor”

Alexandru Băluță (30 ani) a revenit în Bănie, acolo unde e persona non-grata. Fanii olteni l-au fluierat și înjurat la fiecare atingere de balon, iar fotbalistul a recunoscut că nu i-a fost ușor să ignore acest lucru. 

”Uneori nu e tocmai plăcut că toată lumea te înjură. Ăsta e nivelul lor. Așa sunt oamenii aici.Ne-am simțit obosiți. Am sărbătorit prea mult titlul și poate de aia. Glumesc, desigur. Am avut multe ocazii și am primit ușor golurile. Puteam să egalăm la penalty sau la ocazia lui Tavi Popescu. Așteptăm cu nerăbdare acel meci cu CFR Cluj. Merităm pe deplin. Nu va fi un meci ușor. Avem timp să ne refacem până la meciul cu ei. Îmi doresc din tot sufletul să dat tot ce am mai buni.”, a declarat Alex Băluță, la flash-interviu.

Tavi Popescu a jucat accidentat tot sezonul. A dezvăluit acest lucru după eșecul din Bănie

Criticat constant de-a lungul acestui sezon pentru evoluțiile slabe, Popescu a dezvăluit că a jucat de mult timp cu probleme la gleznă, lucru care nu s-a știut până acum.

Cel mai probabil e vorba de entorsa suferită la piciorul drept anul trecut, în martie, după meciul România – Belarus, scor 2-1. 

„Eu în ultimul an am jucat cu o problemă la gleznă, trebuie să mă operez și sper să revin mai puternic. Lipsesc o lună jumate-două, atât durează recuperarea. Nu voi pierde preliminariile europene.

A fost un meci bun, trebuia să dăm tot ce avem mai bun și din păcate am pierdut. Aveam în plan să nu pierdem niciun meci în play-off, dar a venit și înfrângerea.

La finalizare nu cred c-am tratat fazele ok. Am avut și eu una tratată superficial. Putea fi un supergol, dar n-a fost. Am pus presiune pe ei, dar au fost mai buni la finalizare”, a spus Popescu. 

sursa: https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/reactia-lui-alex-baluta-dupa-ce-a-fost-fluierat-si-injurat-de-tot-stadionul-in-universitatea-craiova-fcsb-2-0-2952467

RECLAMĂ
Articolul precedentMesajul criptic al lui Adrian Mititelu Jr., aproape de miezul nopții, după ce FCU Craiova a pierdut cu UTA Arad
Articolul următorCostel Gâlcă a transmis un mesaj clar după ce a învins-o pe FCSB