Acasă Stiri Război în Consiliul Local pe buget. Clotilde Armand: „Închid primăria! Nu am...

Război în Consiliul Local pe buget. Clotilde Armand: „Închid primăria! Nu am bani de pază și internet” | Consilier: Ipocrizie! Primarul-scandal lovește din nou

168
0

Clotilde Armand închide Primăria Sectorului 1, din Capitală. Este doar o diversiune, spune, într-o intervenție la Realitatea PLUS, consilierul local Daniel Ciungu, care acuză că în spatele scandalului artificial creat de edil se află o diversiune prin care Armand vrea să înnăbușe două scandaluri care au lovit în inima sectorului: violurile din Școala „Nicolae Titulescu” și amenda primită în scandalul datelor personale pentru tichetele „anticriză”.Primărița a anunțat pe pagina sa de socializare că nu are bani de funcționare pentru că PNL și PSD au refuzat să voteze bugetul local.Armand susține că instituția pe care o conduce nu este păzită de o săptămână, iar de astăzi va rămâne fără internet.

RECLAMĂ

Primarul sectorului 1 spune că a depus o plângere penală pentru că bugetul instituției nu a fost votat de Consiliul Local. 

Ea spune că va deschide un birou al registraturii în fața sediului PSD din Kiseleff și unul în fața sediului PNL din Modrogan. 

Daniel Ciungu: Ipocrizie! Primarul scandal încearcă o diversiune 

„Primarul-scandal lovește din nou. A cheltuit pe funcționare de două ori mai mulți bani. Ce a facut cu banii? Face acea fentă cu Catedrala mântuirii. Noi am bugetat bani din capitolul pentru colte, care nu are nicio legatură cu bugetul primăriei”, a declarat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, Daniel Ciungu, consilier local sectorul 1. 

„Cum își permite să țină registratura pe stradă? Este ipocrizie!”, mai spune acesta.

În opinia sa, Clotilde Armand încearcă o diversiune pentru a înnăbuși două scandaluri care au lovit sectorul 1: acuzațiile de viol comis asupra unui minor în Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” și mușamalizarea acestuia de către directoare și amenda primită în scandalul datelor personale pentru tichetele „anticriză”

sursa: https://www.realitatea.net/stiri/politica/razboi-in-consiliul-local-pe-buget-clotilde-armand-inchid-primaria-nu-am-bani-de-paza-si-internet_65e957aea599717bfc7a5725

RECLAMĂ
Articolul precedentVideo | Vezi Cel Mai Nou Clip Ioana Dincu | „Hai nană să mă iubești „
Articolul următorA lăsat portul popular acasă și s-a îmbrăcat în haine sport! Cornelia Rednic, soția lui Lupu Rednic, surprinsă într-o ipostază rară!