Acasă Stiri PSD acuză fraudarea alegerilor din 26 mai și cere comisie de anchetă

PSD acuză fraudarea alegerilor din 26 mai și cere comisie de anchetă

624
0

Purtătorul de cuvânt al PSD a anunțat, miercuri, că în cadrul coaliției PSD-ALDE se discută despre înființarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru votul la alegerile europarlamentare, în contextul unor informații în spațiul public potrivit cărora votul ar fi fost fraudat.

RECLAMĂ

„Nu ne dorim să avem un vot în Diaspora cum am avut în 2009, un vot la trei secunde cum am avut, de pildă, la Ambasada de la Paris, un vot aproape de necontrolat sau un vot ca la Bruxelles. Urmărim și noi cu foarte mare atenție tot ce a apărut în spațiul public în ultimele zile legat de o posibilă fraudare a alegerilor din 26 mai”, a afirmat Mihai Fifor, miercuri, la Antena 3, citat de Mediafax.

Social-democratul a adăugat că este necesar să fie verificat dacă au fost sau probleme în sensul unui vot corect la europarlamentare.

„Am discutat, și probabil că vom avea ca temă în cadrul unei ședințe de coaliție și ideea aceasta a înființării unei comisii parlamentare de anchetă pentru votul din 26 mai. Pentru că la urma urmei cred că este necesar ca toată lumea să știe că lucrurile au decurs corect sau dacă au existat probleme, aceste probleme să poată fi evidențiate”.

Referitor la subiectul alegeri, senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat, luni, la Antena 3, că Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) „nu mai are ce căuta în procesul electoral”, precizând că ar trebui să se revină la formula declarației pe proprie răspundere atunci când votezi pe liste suplimentare.

Social-democratul a adăugat că există destule dovezi care chiar dacă sunt neoficiale indică faptul că la europarlamentare au existat fraude. Nicolae a dat și un exemplul unei persoane care a votat în Spania, dar atunci când i-au fost verificate datele din buletin s-a dovedit că acesta ar fi votat deja în Ialomița, precizând că acesta este un caz asupra căruia a fost depusă o plângere penală.

Sursa: Digi24

RECLAMĂ
Articolul precedentS-a rezolvat transferul lui Ioniță la Craiova!
Articolul următorAtenţionare INHGA! Cod Galben de inundaţii pe râuri din 19 judeţe