Acasă Stiri Primarul din Rediu, luat în vizor de DNA, ar fi aranjat un...

Primarul din Rediu, luat în vizor de DNA, ar fi aranjat un concurs de angajare. Candidatul a știut subiectele dinainte

328
0

Au avut loc descinderi acasă la un primar din județul Iași și la sediul instituției pe care o conduce. Totul după ce au apărut suspiciuni că un concurs de angajare, pentru un post de arhitect-șef, ar fi fost aranjat.

RECLAMĂ

Se pare că singurul candidat care a și luat proba scrisă ar fi știut subiectele dinainte.

Concursul pentru funcția de arhitect-șef de la primăria Rediu din județul Iași a avut loc începutul acestei săptămâni. Însă, unul dintre candidați ar fi primit subiectele înainte, fiind și singurul care a trecut de proba scrisă.

Anchetatorii au aflat despre cele întâmplate și au făcut joi mai multe percheziții.

Echipele Direcției Generale Anticorupție au descins la Primăria din Rediu. Au fost vizate biroul primarului, dar și biroul de Resurse Umane.

În total, au avut loc șase percheziții, inclusiv acasă la primar.

Liviu Dobre, consilier local: „Birourile domnului primar sunt sigilate, sunt de la Direcția Națională Anticorupție veniți pe la noi, să îl ancheteze pe domnul primar și să îi pună unele întrebări. Este vorba despre un concurs, despre funcția de arhitect-șef”.

Cms. șef Manea-Ţene Rodica, purtător de cuvânt DGA: „În cauză sunt vizate posibile infracțiuni de corupție săvârșite în contextul organizării unui concurs pentru ocuparea unor posturi vacanțe din cazul primăriei”.

Cercetările continuă și se desfășoară în rem, adică privesc fapta și nu o persoană.

Sursa: Pro TV

RECLAMĂ
Articolul precedentUn bărbat din Arad și-a prins iubita că îl înșală într-o parcare, apoi l-a împușcat și înjunghiat pe amantul acesteia. Femeia a fost lovită până a leșinat. Ce a urmat —
Articolul următor„Mi-am pierdut capul și am strâns-o de gât”. O româncă a fost ucisă de iubitul tunisian, după o ceartă violentă. Bărbatul a recunoscut fapta —