Premierul Ilie Bolojan, despre incendiul din comuna Soveja: ”Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire”

0
Screenshot 2026-04-27 083758

Premierul României, Ilie Bolojan, a transmis, duminică seară, că este alături de toţi cei afectaţi de incendiul din comuna vrânceană Soveja și a anunțat cp Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire. 

Știri online

”SUNT ALĂTURI DE TOŢI CEI AFECTAŢI DE INCENDIUL DIN COMUNA SOVEJA, JUDEŢUL VRANCEA. Am fost în legătură cu autorităţile pe durata intervenţiei. În această seară, m-am asigurat că pentru toate persoanele evacuate din gospodăriile cuprinse de foc există soluţii de cazare şi bunuri de primă necesitate. Mulţumesc autorităţilor locale şi judeţene pentru sprijinul acordat”, a declarat premierul pe Facebook.

Ilie Bolojan a ținut să precizeze faptul că ”Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire”.

”CNSU va aproba mâine sumele pentru un sprijin în primă urgenţă ce va fi acordat până joi. Săptămâna următoare vor fi evaluate pagubele şi situaţia fiecărei gospodării pentru stabilirea sumelor ce vor fi oferite celor care au rămas fără case”, a mai spus şeful Executivului.

Șeful Executivului le-a mulțumit tuturor celor care au fost implicaţi în intervenţie: pompierilor din Vrancea, Bacău, Buzău, Galaţi, Braşov şi Covasna, echipajelor SMURD, jandarmilor, poliţiştilor şi cetăţenilor care s-au mobilizat întreaga zi, în condiţii dificile.

Sursa: Realitatea.NET | Premierul Ilie Bolojan, despre incendiul din comuna Soveja: ”Guvernul va aloca ajutoare familiilor lovite de nenorocire”

Lasă un răspuns