Acasă Stiri Premieră în justiția din România: 12 judecători, front comun în dosarul unei...

Premieră în justiția din România: 12 judecători, front comun în dosarul unei afaceriste care se ceartă cu un fost preot pentru un imobil de milioane!

324
0

Premieră în justiția din România: 12 judecători, front comun în dosarul unei afaceriste care se ceartă cu un fost preot pentru un imobil de milioane!Afacerista Carmen Păștin, fostă angajată MAI și fostă judecătoare, care i-a făcut mai multe plângeri penale lui Cătălin Păștin, actualul adjunct al șefului Poliției Capitalei, dar și procurorului general și unor șefi de Parchete, a ajuns într-o situație bizară: judecătorii îi dau cu flit!

RECLAMĂ

Situația fără precedent a fost înregistrată în dosarul în care Păștin a solicitat anularea unor documente, miza fiind uriașă: un imobil de milioane, situat în Floreasca.
Cu toate că la prima vedere dosarul este unul banal, care poate fi soluționat în doi timpi și trei mișcări, în baza documentelor atașate, judecătorii au refuzat să ia cazul. În ultimele luni, nu unul, nu doi, ci… doisprezece judecători au formulat cereri de abținere, refuzând categoric să judece cazul. (foto jos)

După ce a acuzat de fapte grave mai multe persoane, printre care și polițiști – reclamații care nu s-au confirmat -, mandatara Carmen Păștin, supranumită „Judecătoarea cu epoleți”, a decis să-i cheme la tribunal și pe prim-procurorii unor Parchete din Capitală, într-un mega-dosar, cu o miză uriașă: 200 de milioane de euro. În calitate de mandatară a fiicei sale, Carmen Păștin – fostă judecătoare, fostă avocată și fostă angajată MAI, de unde și porecla de „Judecătoarea cu epoleți” – a deschis un proces de grănițuire, pentru un imobil extrem de valoros din Capitală. În paralel, a formulat și plângeri penale, însă procurorii au clasat dosarele.

Așa că, recent, Carmen Păștin i-a chemat în fața judecătorilor și pe șefii Parchetelor care i-au dat răspunsuri nefavorabile, iar conform portalului instanțelor de judecată miza este colosală: 200 de milioane de euro! Cel puțin asta rezultă dintr-o hotărâre recentă, în care magistrații au dispus ca mandatara să achite 10 milioane de lei, taxa aferentă sumei disputate.

„Stabileşte în sarcina revizuentei obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie de 10.003.605 lei şi de 2.798,88 lei. Citează revizuenta cu menţiunea de a depune dovada de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie de 10.003.605 lei şi de 2.798,88 lei până la termenul de judecată acordat, sub sancţiunea anulării. Cu drept de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la comunicare şi cu drept de a formula cerere de acordare ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la comunicare”, a hotărât instanța.
În cadrul aceluiași dosar, Carmen Păștin a solicitat înlocuirea judecătorului, pe motiv că acesta n-ar fi echidistant, însă instanța i-a respins cererea.

sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/premiera-in-justitia-din-romania-12-judecatori-front-comun-in-dosarul-unei-afaceriste-care-se-cearta-cu-un-fost-preot-pentru-un-imobil-de-milioane-315753.html

RECLAMĂ
Articolul precedentÎncă o lovitură pentru polițistul traficant din dosarul „Cocaină cu girofar” / Totul, până la bani!
Articolul următorBărbat reținut după ce a furat 8.000 de euro dintr-o mașină de pe strada Ciprian Porumbescu