Povestea incredibilă a eroului Laurenţiu Popescu. A scăpat ca prin urechile acului de războiul din Iran şi acum a adus Cupa României la Craiova

0
whatsapp-image-2026-05-13-at-230148

Laurenţiu Popescu a fost eroul Universităţii Craiova în finala Cupei României, la loviturile de departajare. Portarul a fost foarte aproape de a părăsi echipa în acest sezon, dar un transfer în Iran a căzut în ultimul moment.

Laurențiu Popescu (29 de ani) a fost eroul Universității Craiova finala Cupei României cu Universitatea Cluj. După 0-0 la finalul celor 120 de minute, gruparea din Bănie s-a impus cu 6-5 la loviturile de departajare, Popescu reușind să respingă şutul lui Iulian Cristea. Nu este prima ispravă de acest gen a portarului, care a fost aproape de un transfer în Iran în acest sezon.

UPDATE: Laurenţiu Popescu a adus Cupa României în Bănie!

Laurenţiu Popescu a făcut-o din nou. După 0-0 în 120 de minute între Universitatea Craiova şi U Cluj, portarul oltenilor şi-a scos, din nou, echipa la loviturile de departajare. S-a mers cap la cap, primii cinci jucători de la fiecare echipă executând perfect penalty-urile.

S-a mers şi aici în „prelungiri”, iar Alexandru Creţu a reuşit să marcheze, punându-l sub o tensiune imensă pe Iulian Cristea. Lovitura de departajare a fundaşului de la U Cluj a fost parată de Popescu, cel care devine din nou erou în Bănie. Soarta fotbalistului putea fi alta, transferul în Iran fiind ratat la limită, în acest sezon. Povestea mutării, în rândurile de mai jos.

Laurențiu Popescu, eroul Craiovei în semifinala cu Dinamo. Portarul a jucat un rol decisiv și în urmă cu două sezoane

Universitatea Craiova este a doua finalistă a Cupei României Betano. Gruparea din Bănie s-a impus pe terenul lui Dinamo după executarea loviturilor de departajare și o va întâlni pe U Cluj în ultimul act, care se va disputa la Sibiu pe 13 mai. Eroul oltenilor a fost portarul Laurențiu Popescu, care a apărat două execuții ale adversarilor, însă acest lucru nu este o premieră, deoarece portarul a avut o prestație similară în urmă cu două sezoane, într-un meci cu o importanță deosebită.

Pe 26 mai 2024, Universitatea Craiova o întâlnea pe U Cluj pe „Ion Oblemenco” în finala barajului pentru Conference League. După 90 de minute, tabela arăta 0-0, iar jocul a intrat în prelungiri, unde s-a declanșat o adevărată nebunie. Lyes Houri a deschis scorul în minutul 120, dintr-un penalty acordat după un henț comis în careu de Vali Gheorghe. Apoi, Elvir Koljic a trimis balonul în poartă, însă nu s-a făcut 2-0, deoarece reușita a fost anulată din cauza unui offside.

În minutul 120+6, Jovan Markovic l-a faultat în careu pe Bogdan Mitrea, iar „șepcile roșii” au beneficiat la rândul lor de un penalty, transformat de Dan Nistor. Astfel, calificarea avea să se decidă la loviturile de departajare. După primele 9 execuții, singura ratare venise din partea lui Raul Silva, așadar Dan Nistor a avut oportunitatea de a o trimite pe U Cluj în cupele europene. Laurențiu Popescu nu a fost de acord însă și a respins șutul experimentatului mijlocaș. Apoi, după ce Gjoko Zajkov transformase pentru Universitatea Craiova, Popescu a apărat și execuția lui Filip Ilie, iar oltenii s-au calificat în Conference League.

Eroul Craiovei a fost foarte aproape de un transfer în Iran. A evitat războiul datorită unor probleme birocratice

În play-off-ul sezonului trecut, Laurențiu Popescu a comis o gafă uriașă în meciul cu Rapid, pierdut de Universitatea cu 1-2 pe „Ion Oblemenco”. Portarul a scăpat printre picioare o execuție ratată a lui Christensen, reușita fiind chiar cea decisivă. După acest meci, Mirel Rădoi nu s-a mai bazat pe Popescu până la finalul play-off-ului, iar în vară, acesta urma să plece de la echipă, după sosirea ucraineanului Pavlo Isenko.

În august, Laurențiu Popescu a ajuns la un acord cu gruparea iraniană Tractor, toate actele fiind semnate, însă transferul a căzut, deoarece mutarea a fost înregistrată cu o întârziere de 12 minute, fiind vorba despre ultima zi de transferuri. Informația a fost oferită în exclusivitate de FANATIK la acel moment. Portarul plecase de la Istanbul pentru a efectua vizita medicală, însă a revenit la Craiova, unde șansele sale de a juca păreau reduse. Până la urmă, faptul că mutarea a căzut poate fi considerat un lucru pozitiv, deoarece portarul a evitat astfel războiul care s-a declanșat în Iran în acest an.

Popescu a profitat de unele erori ale lui Isenko, dar și de accidentarea acestuia, și a revenit în poarta Craiovei, evoluând în 16 jocuri în acest sezon. În mod normal, goalkeeper-ul nu ar fi jucat în partida cu Dinamo, în cazul în care Silviu Lung Jr. ar fi fost disponibil, însă „veteranul” s-a accidentat la rândul său, iar portarul portughez Joao Goncalves, transferat recent, avea doar două antrenamente alături de echipă. Așadar, Popescu a fost titularizat de Filipe Coelho contra lui Dinamo și a devenit eroul Craiovei la loviturile de departajare.

  • 128 de meciuri are Laurențiu Popescu în Superliga României
  • 2 trofee a câștigat portarul alături de Universitatea Craiova

Sursa: Povestea incredibilă a eroului Laurenţiu Popescu. A scăpat ca prin urechile acului de războiul din Iran şi acum a adus Cupa României la Craiova – Fanatik.ro

Lasă un răspuns