Acasă Stiri Polițistul care a ucis-o pe Raisa, fetița de 13 ani, a fost...

Polițistul care a ucis-o pe Raisa, fetița de 13 ani, a fost retras din funcție. Șeful Poliției Capitalei a făcut anunțul

1574
0

Șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet, și şeful Direcţiei Cabinet din cadrul Poliţiei Române, Georgian Drăgan, au făcut declarații, vineri seară în cazul care a cutremurat România – accidentul mortal produs pe trecerea de pietoni de polițistul de 27 de ani, care a lovit cu mașina două fete minore în Capitală, una dintre ele decedând la scurt timp după impact.Şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Bogdan Berechet, a anunţat vineri seară că a dispus retragerea din funcţie a agentului de poliţie care a accidentat mortal o fată de 13 ani pe o trecere de pietoni, subliniind că Poliţia Capitalei nu a încercat „nicio secundă muşamalizarea acestui eveniment”.

RECLAMĂ

Șeful Poliției Capitalei: „Nu s-a încercat nicio secundă mușamalizarea situației”

„Conform statutului polițistului, am dispus retragerea din funcție și punerea lucrătorului la dispoziție… Poliția va pune la dispoziție toate datele pentru clarificarea situației. Nu s-a încercat nicio secundă mușamalizarea situației. Suntem primii care vrem să lămurim situația”, a declarat vineri seara Bogdan Berechet.

În ceea ce privește informațiile din spațiul public conform cărora purtătorul de cuvânt a transmis că polițistul era în misiune, șeful Poliției Capitalei a precizat că „polițiștii se află în misiune atât timp cât se află în timpul programului”.

„Procurorul a spus că nu se află în misiune în sensul că nu era o misiune urgentă. Desfășura activități specifice polițienești. Nu era într-o misiune specială care să reclame urgența„, a precizat Berechet.

Polițistul, în control judiciar pentru 60 de zile

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus vineri măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Berechet a vrut să clarifice informaţiile vehiculate în spaţiul public conform cărora purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei ar fi transmis eronat faptul că poliţistul era în misiune, iar procurorul care a făcut vineri declaraţii a afirmat contrariul.

„Poliţia Capitalei a transmis astăzi, în jurul orei 17,00, un răspuns la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 prin care am informat faptul că poliţistul se afla în misiune, desfăşurând activităţi specifice poliţieneşti. De altfel, unitatea de Parchet a şi emis un comunicat de presă prin care a informat opinia publică despre faptul că poliţistul nu era într-o misiune specială, care să reclame urgenţa sau să justifice folosirea semnalelor luminoase”, a mai spus șeful Poliției Capitalei. 

El le-a cerut, totodată, tuturor poliţiştilor din Capitală să respecte „jurământul de credinţă, legile şi normele în vigoare”, astfel încât „o astfel de tragedie să nu se mai întâmple”.

Polițistul a ieșit fugind de la audieri

Polițistul de 27 de ani a fost audiat vineri mai bine de trei ore la sediul parchetului, iar la plecare a fost agresiv cu jurnaliștii, pe care i-a împins în timp ce aceștia îi puneau întrebări.Polițistul, care a condus cu viteză de peste 80 km/oră mașina poliției deși nu se afla în misiune specială, lovind mortal una dintre cele două fetițe aflate în trecere, a ieșit fugind de la audieri, și-a ascuns fața sub o glugă și s-a urcat într-o mașină cu număr de Argeș care a demarat în trombă.

sursa:https://www.stirilekanald.ro/seful-politiei-capitalei-politist-destituit-20194953

RECLAMĂ
Articolul precedentȘeful Poliției Capitalei, prima reacție în cazul copilei ucise de mașina unui polițist
Articolul următorMascații au luat cu asalt prea târziu casele interlopilor din Bolintin Vale