Oamenii legii caută o adolescentă, de 13 ani, care a plecat de acasă şi nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea acesteia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Pe 26 iunie, postul de Poliţie din localitatea gălăţeană Munteni a fost sesizat cu privire la faptul că, pe 20 mai, Stănescu Florica, în vârstă de 13 ani, a plecat de la domiciliul său, din comuna Munteni, şi nu a mai revenit, întrerupând totodată orice formă de comunicare cu familia.
”La momentul plecării de la domiciliu, minora era îmbrăcată cu o bluză cu mâneci lungi şi o fustă lungă multicoloră, port tradiţional al etniei rome, şi era încălţată cu sandale de culoare neagră”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Semnalamente: înălţime-1,50 metri, constituţie atletică, faţa rotundă, ten închis, ochii căprui, păr şaten lung, pieptănat peste cap.
Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la găsirea acesteia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.
Sursa: Adevarul