Acasă Stiri Poliția Română a încălcat propriile reguli în cazul surorilor răpite și violate...

Poliția Română a încălcat propriile reguli în cazul surorilor răpite și violate de un pedofil / Siguranță și încredere

200
0

Cazul pedofilului care a răpit două surori de 10, respectiv 12 ani, apoi le-a violat, într-o lizieră, la o aruncătură de băț de polițiști, arată cât de eficient este programul „Alertă, răpire copil!”, în care UE a pompat sute de mii de euro.

RECLAMĂ

În timp ce fetele erau violate de pedofilul Constantin Zapan (42 de ani), lăsat în libertate de niște judecători cu statut special și pensii similare, polițiștii vegheau la siguranța contribuabililor. Conform comunicatului de presă emis de poliție în jurul orei 15.00, mama copilelor a anunțat răpirea la 10.25. Ce au făcut patru ore și jumătate polițiștii, nu se știe. Cert este, însă, că, potrivit Poliției Române, lucrurile ar fi trebuit să stea cam așa:
Imediat după ce un minor a fost declarat răpit, Poliția Română declanșează mecanismul „Alertă, răpire copil!”. „Alerta ar trebui să fie transmisă repetat, la fiecare sfert de oră, pe telefoanele mobile, pe afişajele electronice din gări şi din staţiile de metrou. La televizor, la radio şi în online.
Mesajul de alertă va fi succint şi va conţine următoarele informaţii:
a) ziua, ora şi locul unde s-a produs răpirea sau dispariţia;
b) prenumele copilului şi o poză cât mai recentă a acestuia;
c) obiectele de îmbrăcăminte, semnalmentele şi semnele particulare vizibile;
d) descrierea autoturismului folosit de suspect, direcţia în care se deplasează, destinaţia posibilă (dacă există informaţii);
e) descrierea suspectului (dacă există informaţii);
f) numărul de apel unic de urgenţă “112”, la care populaţia (eventualii martori) poate comunica imediat informaţii utile pentru localizarea victimei şi a suspectului.
Mesajul de alertă va începe cu formula: I.G.P.R. şi P.Î.C.C.J. au declanşat mecanismul ALERTĂ RĂPIRE COPIL! şi va conţine textul Sunaţi urgent la 112! Nu interveniţi dumneavoastră!”

Polițiștii au uitat, însă, regulile stabilite chiar de ei, după ce au încasat sute de mii de euro de la UE. Cetățenii n-au primit mesaje din 15 în 15 minute, iar anunțul a fost făcut după aproape cinci ore. Mai mult, conform unor martori, polițiștii au mers până aproape de mașina în care pedofilul le viola pe fetițe, însă au făcut cale întoarsă, fiindcă le-a fost lene să mute niște crengi aruncate în mijlocul drumului. Așa că pedofilul și-a continuat treaba, la o aruncătură de băț de polițiștii care îl căutau. Dacă suspectul nu făcea pană, acesta nu ar fi fost prins în timp util, iar fetele probabil ar fi ajuns la doi metri sub pământ.

„În jurul orei 17:00 o echipă operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti a oprit în trafic pe raza comunei Valea Călugărească, în satul Valea Nicovani, autoturismul dat în consemn. La volanul acestuia se afla bărbatul în vârstă de 42 de ani, împreună cu cele două minore”, a explicat IPJ Prahova.

Bărbatul le-a luat pe fete de la locuinţa familiei vineri seară, în jurul orei 19:00 sub pretextul că le duce la un grătar şi să se joace cu alţi copii, promiţând că le aduce acasă două ore mai târziu. Nu s-a mai întors. Le-a răpit și le-a violat. Mama fetelor a sunat la 112 a doua zi, sâmbătă 12 noiembrie, în jurul orei 10.25, când a constatat că bărbatul nu îi răspunde la telefon. Fetele lipseaua de acasă de peste 12 ore. După alte aproape cinci ore, Poliția Brașov a catadicsit să emită o alertă. În același timp, RO-Alert transmitea localnicilor SMS-uri despre un ursuleț care se cățărase în copac. Iar pedofilul le viola pe copile.

„La data de 12 noiembrie 2022, în jurul orei 10.25, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la dispariţia a două minore, respectiv R. Gabriela-Mihaela, în vârstă de 12 ani şi G. Elena-Andreea, în vârstă de 10 ani. Din cercetări a reieşit faptul că, în data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 19.00, la domiciliul minorelor, situat comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, s-ar fi prezentat un bărbat, pe nume Costi, cunoştinţă a concubinului mamei celor două minore, care i-ar fi cerut acordul mamei de a le lua pe cele două fete pentru a merge să facă un grătar la locuinţa sa şi a se juca cu alţi copii, urmând să revină la domiciliu în jurul orei 21.00. Întrucât cele două minore nu au revenit la domiciliu, iar bărbatul în cauză nu mai răspunde la telefon, mama celor două minore a alertat cadrele de poliţie”, explica IPJ Braşov.

sursa:https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/politia-romana-a-incalcat-propriile-reguli-in-cazul-surorilor-rapite-si-violate-de-un-pedofil-siguranta-si-incredere-293520.html

RECLAMĂ
Articolul precedentIndividul care a ucis un tânăr într-un club din Murfatlar, arestat: ”Ai murit nevinovat”
Articolul următorCâți bani câștigă maneliștii săltați de procurori în dosarul de înșelăciune! Dan Bursuc și Cristi Dules, controlați la firme