Victor Piţurcă spune că este o mare realizare schimbarea gazonului de pe „Ion Oblemenco”, deşi era sceptic înainte de răspunsul constructorului. Antrenorul Universității Craiova a dezvăluit că preţul gazonului hibrid care va fi instalat pe arena din Bănie va fi undeva în jurul a 300.000 de euro, iar firma din străinătate care-l va livra se va ocupa luna aceasta şi de schimbarea suprafaţei de joc de pe „Velodrome”, arena lui Olympique Marseille.
„Înainte am spus că sunt maxim 5 la sută şanse să se schimbe gazonul, acum avem 99 la sută şanse să-l înlocuim, fiindcă toate părţile au căzut de acord. Mi-am dat seama că sunt oameni foarte serioşi cei care au construit acest stadion, mai ales că l-au făcut cu minimum de bani, fiindcă un stadion precum acesta poate costa şi 300-400 de milioane de euro. Încă de sâmbătă, după meciul cu Iaşi, s-ar putea începe decopertarea gazonului actual.
Le spuneam celor din conducere că faptul că se schimbă gazonul este mai important decât următorul meci. Este o mare reuşită. Pentru un gazon hibrid am discutat, preţul este unul bun spre foarte bun, iar firma respectivă vrea să pătrundă în ţara noastră, să mai pună şi alte gazoane”, a declarat Victor Piurcă.
Sursa: prosport