Acasă Stiri Percheziţii la o biserică din Arhiepiscopia Tomisului, într-un caz de pornografie infantilă

Percheziţii la o biserică din Arhiepiscopia Tomisului, într-un caz de pornografie infantilă

472
0

Procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziţii marţi, 16 iulie, într-un dosar de pornografie infantilă. Una dintre acestea, s-a realizat la o biserică din Arhiepiscopia Tomisului.

RECLAMĂ

Procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, au efectuat un număr de 2 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Constanţa, într-o cauză în care se efectuează urmărirea penală “in rem”, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă.

Procurorii au ridicat mai multe sisteme informatice de la domiciliul unei persoane şi au efectuat o percheziţie la o biserica ortodoxă dintr-o localitate din judeţul Constanţa.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini şi înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori.

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul reţelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit ”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Conform unor surse apropiate anchetei, percheziţiile ar fi avut loc în satul Coroana, comuna Albeşti.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

Sursa; Adevarul

RECLAMĂ
Articolul precedentVIDEO | Ninge viscolit la munte. Iarnă în Bucegi, pe Vârful Omu sunt zero grade Celsius
Articolul următorAngajat al Primăriei Valea Stanciului, complice la o fraudă cu fonduri europene de la APIA