Acasă Stiri Percheziții DNA la Administrația Spitalelor București. Persoane din conducere ar fi luat...

Percheziții DNA la Administrația Spitalelor București. Persoane din conducere ar fi luat șpagă pentru acordarea de contracte de achiziții

907
0

Procurorii DNA fac percheziții, în această dimineață, la Administrația Spitalelor București. În dosar sunt vizate persoane din conducerea instituției pentru acuzații de luare de mită, una dintre persane fiind directorul general adjunct.UPDATE: Potrivit unui comunicat al DNA, faptele de corupție au fost comise în perioada aprilie – august 2023: „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada aprilie – august 2023, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică și cu numirea unor persoane în funcții de conducere a unor unități spitalicești de pe raza municipiului București.

RECLAMĂ

În cursul zilei de 18 septembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în opt locații, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.

Șapgă pentru acordarea de contracte

Percheziții DNA, luni dimineață, la Administrația Spitalelor București. Potrivit surselor Observator, ancheta vizează persoane din conducerea instituției, pentru acuzații de luare de mită.

Acestea ar fi luat șpagă în două tranșe, de 20.000 de euro și, respectiv, 300.000 de lei, pentru acordarea preferențială de contracte de achiziții.

sursa:https://observatornews.ro/eveniment/perchezitii-dna-la-administratia-spitalelor-bucuresti-persoane-din-conducere-ar-fi-luat-spaga-pentru-acordarea-de-contracte-de-achizitii-541303.html?fbclid=IwAR0JOknAuLvD0-IC_KE5zks5gQ8JqjYnBEDzXzsf6ubpOkMpPI9Gj-MITz8

RECLAMĂ
Articolul precedentVictor Ponta dă de pământ cu părinții beizadelelor care ajung să consume droguri! ”Foarte mulți își strică copiii! Ai rămas repetent, îți iau un Porsche cadou”
Articolul următorUn fotbalist de 14 ani de la CS Dinamo şi-a înjunghiat un coleg în spate cu foarfeca în căminul clubului. „Au lipsit 2 milimetri să-i atingă plămânul”