Acasă Stiri Pacienţi cu boli cronice, în pragul disperării: „Suntem condamnaţi la moarte!”

Pacienţi cu boli cronice, în pragul disperării: „Suntem condamnaţi la moarte!”

320
0

Bolnavii cronici din România sunt disperaţi. Susţin că, din cauza epidemiei de coronavirus, nu mai au acces la tratamente, operaţii şi consultaţii, iar viaţa le este pusă în pericol. Ordonanţa prin care nu mai sunt permise decât serviciile medicale urgente a golit spitalele, aşa că numărul pacienţilor internaţi a scăzut cu 80%.

RECLAMĂ
  • Pacienții cu boli cronice se plâng de lipsa tratamentelor
  • Consultațiile și internările, suspendate pe timpul stării de urgență

CEZAR IRIMIA, Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer – Nu mai avem un minister al Sănătăţii, ci avem doar un minister al COVID-ului. Suntem marginalizaţi, suntem uitaţi, suntem ignoraţi, nu ne găsim tratamentele, nu avem acces în totalitate la servicii medicale. Nu mai vorbesc de refuzul la intervenţii chirurgicale. Suntem condamnaţi la moarte!

E strigătul disperat al pacienţilor! Gravide, bolnavi de cancer, oameni cu afecţiuni cardiovasculare sau neurologice se plâng că nu au mai avut acces în spitale de când a început starea de urgenţă. Deşi, uneori, viaţa le atârnă de un fir de păr.

Pacienții cu afecțiuni cronice, pe liste de așteptare

VASILE BARBU, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor – Sistemul este blocat iar pacienţii nu au acces. Foarte multe spitale din ţară sunt goale, saloane goale, personal medical care stă pur şi simplu degeaba. Merge la serviciu şi nu face nimic, sunt spitale care nu au nici măcar un pacient internat.

Vasile Barbu luptă de mai mulţi ani pentru drepturile pacienţilor. În timpul pandemiei, a avut nevoie de un stent, dar a fost pus pe lista de aşteptare şi starea i s-a agravat.

VASILE BARBU, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor – Blocajul ăsta mi-a creat, iată, o mare suferinţă pentru că afecţiunea mea cardiacă a avansat. Au apărut simptome noi, tusea cardiacă.

Zeci de bolnavi de cancer sunt in aceeasi situatie. Unele secţii în care erau trataţi au fost închise, în celelalte, oamenii nu au mai fost primiţi la control sau tratament din cauza ordonanţelor militare, pe motiv că intervenţia nu reprezenta o urgenţă.

Efectiv suntem soritiţi morţii!

EMILIA CRAP, pacientă bolnavă de cancer – 36 de ani am lucrat ca şi cadru sanitar dar nu am văzut atâta bătaie de joc cât este acum. Efectiv suntem soritiţi morţii! Sunt zeci de oameni care sunt vai de capul lor, care stau acasă şi aşteaptă moartea pe marginea patului că nu au unde să se ducă.

În timpul stării de urgenţă, sunt suspendate consultaţiile şi internările pentru intervenţii chirurgicale, tratamente şi investigaţii care nu reprezintă o urgenţă şi pot fi reprogramate.

HORAŢIU MOLDOVAN, secretar de stat, Ministerul Sănătăţii – Activitatea medicală programată la pacienţi cronici a scăzut cu 80%. Este vorba despre pacienţii care au diverse patologii, care necesită tratamente sau intervenţii chirurgicale care se realizează în regim programat atât timp cât viaţa lor nu este pusă în pericol de amânarea acestei proceduri.

Interdicțiile nu se aplică automat, ci pe baza analizei medicului curant de specialitate.

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentBAC 2020 | Noul calendar propus de desfășurare a probelor de Bacalaureat
Articolul următorRestricțiile pentru protejarea sănătații sunt posibile încă doi ani! Avertismentul unui epidemiolog: „Avem cunoştinţe prea puţine despre acest virus. Este posibil să descoperim calităţi neplăcute!”