Acasă Stiri O doctoriță a fost arestată preventiv pentru luare de mită. Femeia avea...

O doctoriță a fost arestată preventiv pentru luare de mită. Femeia avea acasă cantități impresionante de țigări și cafea

424
0

O doctoriță de 54 de ani, de la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pentru luare de mită.

RECLAMĂ

Medicul specializat în diabetologie ar fi primit, după cum spun procurorii, bani și bunuri de la cel puțin 20 de pacienți, ca să-i trateze. Femeia a mai fost condamnată, în trecut, pentru fapte similare.

Anchetatorii au făcut percheziții atât în secția de diabetologie a spitalului județean, cât și în locuința doctoriței.

Mihaela Cazacu, purtătorul de cuvânt al SJU Pitești: „Vizat este un medic angajat în cadrul spitalului, tura respectivului medic, care urma să fie de gardă în ziua în care au avut loc descinderile, a fost preluată de medicul șef de secție astfel încât activitatea să nu fie periclitată. Momentan nu va putem furniza alte informații”.

Doctorița lucrează la spitalul din Pitești de aproape 9 ani. A ajuns aici, în timp ce era judecată pentru mai multe fapte de luare de mită, comise în județul Olt. Acolo era medic expert al Casei de Pensii Olt, iar procurorii au dovedit că cerea bani oamenilor care aveau nevoie de încadrarea în grad de invaliditate. Acum 12 ani a fost prinsă în flagrant, când primea 500 de lei, iar la percheziții polițiștii au găsit în total în cabinetul ei peste 4000 de lei.

Acasă, femeia, soție de preot, avea cantități impresionante de țigări, băuturi, cafea și parfumuri, a căror proveniență nu putea fi justificată. Depozițiile martorilor i-au fost și ele împotrivă, așa că a primit o condamnare de 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei. Între timp, însă, a fost reabilitată și are cazierul curat. Pacienții sunt revoltați, iar un asemenea caz îi pune într-o ipostază neplăcută și pe medicii care își fac munca cinstit.

Pacientă: „Toată lumea ia șpagă, nu te bagă nimeni în seamă, dacă nu le dai bani!”

Pacient: „N-ar trebui, că le-a mărit salariile! Noi, care am muncit 40 de ani, o pâine nu-ți dădea nimeni, apoi să mai iei…”

Judecătorii au decis acum arestarea preventivă a doctoriței.

Sursa: StirilePROTV

RECLAMĂ
Articolul precedentAnchetă după ce un copil de 13 ani s-ar fi sinucis din dragoste. VeDem Just susține că băiatul era bătut de tatăl preot
Articolul următorA scapat de cancer in stadiul 4, desi doctorii ii mai dadeau cateva zile: „Imi cer scuze ca nu am murit”