Acasă STIRI SPORTIVE Nicușor Bancu a fost cuprins de romantism după Universitatea Craiova – Oțelul...

Nicușor Bancu a fost cuprins de romantism după Universitatea Craiova – Oțelul 2-1, meci jucat de Valentine’s Day: „Dedicăm victoria tuturor îndrăgostiților!”

83
0

Universitatea Craiova a reușit să obțină o nouă victorie importantă în Superliga României, de data aceasta în fața celor de la Oțelul Galați, scor 2-1, în etapa cu numărul 27 din Superliga României.

RECLAMĂ

La finalul partidei, Nicușor Bancu a fost cuprins de romantism și și-a amintit că meciul a fost jucat chiar de Valentine’s Day.

Cui a dedicat Nicușor Bancu victoria

Cu Mirel Rădoi pe banca tehnică, Universitatea Craiova a reușit să obțină o nouă victorie importantă în Superliga României. De data aceasta, oltenii s-au impus în fața celor de la Oțelul Galați, pe teren propriu, cu scorul de 2-1.

La finalul partidei, Nicușor Bancu și-a amintit că meciul s-a jucat chiar de Valentine’s Day și a dedicat victoria „tuturor îndrăgostiților”.

„A fost un meci destul de greu. Veneam după trei victorii, presiunea era pe noi. Am întâlnit o echipă foarte bună. Ne bucurăm că ne-am revenit după pauză. Eu cred că am meritat victoria.

Cred că jocul mai rapid din a doua repriză ne-a ajutat. Asta ne-a cerut antrenorul. Am plimbat mai rapid mingea, asta ne-a ajutat. Am avut o atitudine mai bună, am fost mai agresivi. Astfel, au apărut ocaziile.

Îmi pare foarte rău pentru Cicâldău, a simțit ceva la spate. Poate fi o ruptură, o contractură. Va face un RMN, sperăm să își revină cât mai repede.

Dedicăm această victorie tuturor femeilor, îndrăgostiților, suporterilor și nouă. Am muncit foarte mult. Sperăm să vină și a cincea victorie, la Botoșani. Arătăm bine, suntem din ce în ce mai bine. Sperăm să o ținem tot așa, mai avem multe de pus la punct”, a declarat Nicușor Bancu, la DigiSport.

Ștefan Baiaram, hotărât să o ajute pe Craiova să ia titlul

Ștefan Baiaram, cel care a marcat primul gol al Universității Craiova în meciul cu Oțelul Galați, a vorbit despre jocul prestat de olteni și a declarat că își dorește să înscrie cât mai mult, pentru ca echipa lui să termine campionatul pe o poziție cât mai bună.

„Mă bucur că am câștigat, că am înscris și am ajutat echipa. Aveam nevoie să legăm victoriile, ne bucurăm pentru rezultat.

Mă simt foarte bine, știu că pot mult mai mult. Am înscris în ultima perioadă. În trecut sufeream la acest capitol. Știu că pot mai mult, vreau să îmi ajut echipa.

Ne dă încredere faptul că suntem pe primul loc. Mergem la Botoșani să câștigăm și vedem la sfârșit campionatului pe ce poziție terminăm”, a declarat Ștefan Baiaram.

Sursa: Nicușor Bancu a fost cuprins de romantism după Universitatea Craiova – Oțelul 2-1, meci jucat de Valentine’s Day: „Dedicăm victoria tuturor îndrăgostiților!”

RECLAMĂ
Articolul precedentFaza care l-a scos din minți pe Ovidiu Burcă la Universitatea Craiova – Oțelul Galați 2-1: „Nu e posibil!”. Reacția lui Ahmed Bani după primul gol pentru dunăreni: „Nu are niciun rost”
Articolul următor„Trădarea Ucrainei de către Donald Trump l-a încurajat pe Vladimir Putin și a tras preșul de sub aliații NATO” – opinie The Guardian