Ciprian Tătărușanu, aproape de transferul carierei. Anunțul făcut în presa din Franța
Ciprian Tătăruşanu (33 de ani), portarul naţionalei de fotbal a României, aflat la final de contract cu FC Nantes, ar putea semna cu altă echipă din Ligue 1, Olympique Lyon, scrie cotidianul Ouest-France.
Venit în 2017 de la Fiorentina, Tătăruşanu a avut evoluţii apreciate pentru Nantes, mai ales în primul sezon, însă antrenorul Vahid Halilhodzic nu l-a mai folosit de pe 12 aprilie. Iniţial, românul părea să se îndrepte spre un transfer la Beşiktaş Istanbul, însă, potrivit ziarului citat, el are acum discuţii avansate cu Olympique Lyon, una dintre cele mai puternice echipe din Franţa.
Nu este clar dacă Tătăruşanu ar merge la Lyon pentru a fi titular sau pentru a fi rezerva portughezului Anthony Lopes. Acesta din urmă a dat de înţeles, în urmă cu două săptămâni, că s-ar putea despărţi în vară de OL.
În ultima parte a campionatului, titular între buturile lui Nantes a fost Maxime Dupe. Clubul se gândeşte la aducerea altui goalkeeper şi l-a contactat pe Brice Samba, de la Caen, care a retrogradat în Ligue 2.
Nantes a încheiat campionatul pe locul 12. Lyon a ocupat poziţia a treia şi va juca în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor.
Sursa: Digi Sport