Acasă Stiri Moarte cumplită pentru un tânăr muncitor din Oradea. Florin a sfârşit zdrobit...

Moarte cumplită pentru un tânăr muncitor din Oradea. Florin a sfârşit zdrobit de presa de ştanţat tablă

400
0

Un tânăr de 28 de ani din Oradea a avut parte de un sfârşit cumplit la locul de muncă, fiind ucis de o presă de ştanţat tabla. 

RECLAMĂ

Nenorocirea s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 14.00, la firmă din Oradea.

Florin Martin şi-a pierdut viaţa, după ce o presă de ştanţat tabla pur şi simplu l-a zdrobit.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor investighează cazul ca fiind un accident de muncă. 

Inspectorii de muncă au dispus sistarea utilizării maşinii de ştanţat

„Victima, un tânăr de 28 de ani, lucra la firma respectivă ca manipulant de un an şi cinci luni. Încă nu ştim dacă lucra pe maşina de ştanţat, ştim însă cu certitudine că a intrat în zona de acţiune a acesteia în timp ce funcţiona, dar nu e clar dacă din dispoziţia cuiva sau din iniţiativa sa. În mod normal, ar fi avut nevoie de o autorizaţie, dar la fel de clar este că nu avea voie să intre în zona de acţiune a maşinii”, a declarat pentru Bihoreanul şeful ITM Bihor, Marius Rotar.

Potrivit lui Rotar, accidentul de muncă a avut loc în jurul orei 13.30, iar un echipaj al Ambulanţei sosit la faţa locului a constatat decesul muncitorului la ora 14.00.

Inspectorii de muncă au dispus sistarea utilizării maşinii de ştanţat, iar investigaţia continuă pentru a se stabili atât dacă muncitorul decedat avea autorizaţie şi calificarea necesară pentru a lucra cu presa respectivă, cât şi dacă au fost asigurate normele pentru protecţia muncii.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentŞefă din Poliţia Iași şi-ar fi umilit şi înjurat colegii: „Sunt comisar, nu pot munci cot la cot cu nişte c….i de agenţi!”
Articolul următorŞi-a ucis iubita cu 15 lovituri de cuţit, apoi a tranşat-o şi i-a aruncat părţi ale corpului lângă un cimitir. Crima şocantă care a îngrozit Galaţiul