Acasă Stiri Minor de 17 ani, violat in arest

Minor de 17 ani, violat in arest

447
0

Un tânăr de 17 ani a reclamat că a fost violat în arestul Capitalei de trei adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani. Suspecţii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, iar conducerea Poliţiei Capitalei a dispus o anchetă internă.

RECLAMĂ

”La data de 14 noiembrie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale –  Sector 4, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4,  au dispus reţinerea a trei minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, faţă de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol”, a transmis, joi seară, Poliţia Capitalei.Potrivit polițiștilor, la data de 11 noiembrie 2023, un minor, în vârstă de 17 ani, a sesizat politiştii care efectuau serviciul de pază şi supraveghere, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în intervalul 18.00-19.00, în timp ce se afla sub măsura arestului preventiv, într-o cameră de cazare a persoanelor private de libertate, în cadrul unui centru de reţinere şi arestare preventivă, împreună cu trei minori, în vârstă de 15, 16, respectiv 17 ani, prin constrângere fizică şi morală, ar fi fost agresat fizic şi verbal de către aceştia.

sursa:https://www.gorjonline.ro/minor-de-17-ani-violat-in-arest/

RECLAMĂ
Articolul precedentLăutarul Gică Giurcă s-a spânzurat în grădină la Iezureni
Articolul următorVedeta căutată de polițiști și dată dispărută de familie a apărut, după două luni! Unde a fost și prin ce chinuri groaznice a trecut. Primele declarații