Acasă Stiri Mihăilă, transferat în Serie A! Cât plătește Parma pentru ”perla” Craiovei

Mihăilă, transferat în Serie A! Cât plătește Parma pentru ”perla” Craiovei

226
0

Valentin Mihăilă (20 de ani) o lasă pe Universitatea Craiova pentru un transfer în Serie A, la Parma, formație la care a evoluat și Ionuț Radu în sezonul precedent, sub formă de împrumut de la Inter.

RECLAMĂ

Extrema stângă va ajunge în Serie A pentru o sumă cuprinsă între șapte și opt milioane de euro, anunță reputatul jurnalist italian Gianluca Di Marzio.

”Crescut la juniorii Craiovei, Mihăilă a debutat pentru prima echipă la 18 ani și are deja 70 de meciuri, zece goluri și 13 assist-uri”, se arată pe site-ul jurnalistului italian.

Nouă goluri și șase pase decisive a bifat Mihăilă în sezonul precedent, în 32 de partide pentru Craiova, formație alături de care a fost aproape să câștige titlul. Oltenii au pierdut, însă, în ultima etapă în fața CFR-ului, iar ardelenii au cucerit al treilea titlu la rând.

2,5 milioane de euro este cota de piață a fotbalistului născut în Finta, Dâmbovița

Când a ajuns Valentin Mihăilă la Craiova

Silviu Bogdan l-a adus pe Valentin Mihăilă la Craiova pe vremea când fotbalistul avea doar 11 ani.

Fostul şef al centrului de copii şi juniori de la Universitatea Craiova a mai promovat la academia sa jucători precum Screciu, Vlădoiu şi Baiaram, pe acesta din urmă comparându-l cu fostul internaţional Ilie Dumitrescu.

Valentin Mihăilă: ”Nu plec din Bănie fără titlu”

În luna martie, la scurt timp după ce campionatul a fost întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus, Mihăilă le-a promis oltenilor că nu va pleca până când Universitatea nu va câștiga titlul în Liga 1.

„Nu știu dacă se mai reia campionatul, în condițiile în care epidemia de coronavirus se extinde. Și nu cred că vom scăpa curând. Poate câștigăm campionatul la anul. Oricum, nu plec din Bănie în străinătate fără titlu”, a declarat Mihăilă pentru Oltenia TV

Sursa: digisport.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentPolițistului pedofil i s-a pus pata pe șefi / Ce le-a pregătit superiorilor!
Articolul următorSac cu buletine de VOT, ascuns în sediul primăriei. O angajată a făcut descoperirea