Acasă Stiri Mehedinţi: Doi morţi şi trei răniţi într-un accident la Prunişor

Mehedinţi: Doi morţi şi trei răniţi într-un accident la Prunişor

675
0

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au fost solicitaţi să intervină, în această dimineaţă, cu puţin înainte de ora 6.00, pe DN6, pe raza localităţii Prunişor, pentru salvarea victimelor unui accident rutier, produs între un microbuz şi un autoturism. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD şi un echipaj de pompieri cu o autospecială cu apă şi spumă. În urma accidentului au rezultat cinci victime, două decedate şi încarcerate în autoturism şi alte trei conştiente, însă cu multiple traumatisme.
Pompierii au intervenit pentru descarcerarea celor două persoane din autoturism, efectuând manevre de resuscitare la una dintre persoanele inconştiente, până la sosirea echipajului SAJ cu medic. Din nefericire, cele două persoane inconştiente au fost declarate decedate de către medicul SAJ. Echipajul SMURD a transportat la UPU Drobeta Turnu Severin două victime, cu traumatisme. Conducătorul microbuzului, care prezenta răni superficiale, a refuzat transportul la spital. Pompierii au îndepărtat pericolul de producere a unui incendiu la cele două autovehicule. sursa: gds.ro

RECLAMĂ

 

RECLAMĂ
Articolul precedentOana Roman a facut poza asta, dar nu si-a dat seama ca s-a vazut mai mult decat ar fi dorit! Decolteul Claudiei Ghitulescu te va lasa cu gura cascata!
Articolul următorVeste proastă: Acka are ruptură de menisc