Acasă CoronaVirus Medicii de familie vor fi plătiți pentru monitorizarea pacienților cu Covid-19 asimptomatici

Medicii de familie vor fi plătiți pentru monitorizarea pacienților cu Covid-19 asimptomatici

429
0

Cu aproape 9 mii de pacienţi internaţi în spitale mai sunt puţin peste 3 mii de locuri libere pentru bolnavii de Covid.

RECLAMĂ

Iar după cum evoluează lucrurile sistemul de sănătate riscă să ajungă la limită, în doar câteva zile. Pentru a evita acest lucru, Ministrul Sănătăţii vrea ca asimptomaticii şi cei cu forme uşoare ale bolii să nu se mai interneze, ci să rămână sub supravegherea medicilor de familie, care vor fi plătiţi.

Ministrul Sănătăţii vrea să îi implice oficial pe medicii de familie în tratarea celor cu SARS-COV-2.

Astfel, doctorii ar trebui să îi monitorizeze pe cei care au virusul, dar sunt asimptomatici. Aceştia nu ar mai ajunge în unităţile sanitare pentru analize atunci când află că sunt pozitivi. Pot face însă programări pentru investigaţiile paraclinice.

Bolnavii care au simptome, dar nu suferă de alte afecţiuni vor merge la spital şi după ce li se fac analizele se întorc acasă. Tot medicii de familie îi vor urmări şi pe ei.

Singurii care merg la spital şi rămân internaţi sunt cei care au simptome, dar şi alte boli.

În cadrul unei videoconferinţe la care au participat reprezentanţi ai ministerului sănătăţii şi medici de familie s-au pus la punct detaliile.

Doctorii de familie ar putea primi în jur de 100 de lei pentru monitorizarea unui bolnav cu SARS-COV-2.

Dana Ştefana Popescu, reprezentanta SNMF: ″Noi am făcut din luna aprilie un model de conultație a pacienților pozitivi la domiciliu. Identificăm anumiţi parametrii: temperatura, frecvența respiratorie, valori tensionale”.

Decizia ministrului Sănătăţii vine în contextul în care multe dintre spitalele dedicate îngrijirii celor cu SARS-COV-2 au locurile ocupate.

Virgil Musta, medic primar Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş Timişoara: ″Deja nu mai avem locuri şi acum a început lumea să dorească să se interneze şi să fie speriată, dar din păcate noi avem o problemă nu le mai putem asigura aceste locuri. Mai sunt spitalele de suport care mai au 1-2 locuri pentru formele mai uşoare, pentru formele severe avem o mare dificultate″⁣.

În acest moment, în cele 226 de spitale Covid şi suport Covid sunt internaţi 9.365 de bolnavi. 628 sunt în secţiile de terapie intensivă.

sursa: stirileprotv.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentRomân ucis pe autostradă, în Spania. A fost spulberat de o mașină, în miez de noapte
Articolul următorHagi se cere selecționer, iar fiul Ianis îl critică direct pe Mirel Rădoi! Ce decide Burleanu? Exclusiv