Acasă Stiri Mărturiile tulburătoare ale fetelor mutilate de falși chirurgi esteticieni, în București: „Ca...

Mărturiile tulburătoare ale fetelor mutilate de falși chirurgi esteticieni, în București: „Ca şi cum mă muşcaseră vreo 7 albine”

676
0

Au vrut să fie mai frumoase şi acum se chinuie de ani de zile să repare ce au stricat aşa-zişi medici. După mărturiile vedetelor operate de chirurgi esteticieni falşi din Bucureşti, au ieşit la suprafaţă zeci de alte cazuri. Sunt tinere care până acum nu aveau curajul să vorbească. Acum fac asta, cu speranţa că nu va mai trece şi altcineva prin ce au trecut ele.

„După injectare am fost foarte ok două ore, iar apoi la vreo patru – cinci ore am început să mă umflu foarte tare, să nu mai pot să beau nici măcar apă. Efectiv abia vorbeam, abia articulam cuvintele. Erau mov şi erau foarte foarte umflate. Ca şi cum mă muşcaseră vreo șapte albine”, ne-a povestit o tânără.

RECLAMĂ

La doi ani de la o intervenţie de mărire a buzelor, încă încearcă să repare ce au stricat cei de la clinica de înfrumuseţare: „Acum am fost la un control și mi-a spus ca trebuie dizolvat, trebuie dizolvată această pungă de acid care a mai rămas acolo. Exact aici este, se simte la atingere”. Şi nu este singura în situaţia asta. Se adună tot mai multe plângeri de la tinere care au fost desfigurate în clinica din Bucureşti în care au fost percheziţii săptămâna trecută. Toate au fost ademenite de preţurile mult sub ceea ce se practica pe piaţa intervenţiilor estetice. Pentru o procedură care trebuia să fie simplă, una din victime a plătit atunci 300 de euro, mai puţin decât se aştepta. Acum regretă că s-a grăbit.Aurel Moldovan, avocatul unei cliente: A încercat să facă o procedură de lipoliză în sensul eliminării grăsimii de sub bărbie. Urmare a acestei proceduri a rămas cu o semipareză pe partea stângă. Nu a mai putut să mănânce, nu a mai putut să vorbească.

În clinică se foloseau substanțe ilegale

Femeile povestesc acum că au aflat prea târziu că în clinică s-au folosit de fapt substanţe interzise prin lege. Acum se tem că nu vor putea scăpa de sechele. „În 2018 am avut o operaţie la clinică. Injecţii fesiere cu o substanţă numită aquafilling. De câteva luni am dureri foarte mari, am făcut un RMN şi mi s-a spus că lichidul se scurge în corp, este foarte periculos şi trebuie să mă operez. Am aflat că acel lichid este ilegal în majoritatea ţărilor”, a povestit o altă victimă.

În ciuda tuturor acuzaţiilor, clinicile cu probleme încă funcţionează.

Reporter:Înţeleg că au o clientelă cu circuit închis.
Localnic:Cum adică?
Reporter: Adică prieteni, prietene, prin telefoane, veniţi la programări.
Localnic: Sunt foarte multe domnişoare umflate, să vedeţi cum ies de acolo. Ies exagerat de botoase.

Victimele, îndemnate să depună plângere penală

Florin Tîrnovean, avocat: Cu cea mai mare grabă să se ducă la Institutul Naţional de Medicină Legală de unde să scoată un certificat care va testa respectivele leziuni şi ce substanţe s-au folosit. Ulterior să depună o plângere penală.

Vătămare corporală, fals şi exercitarea fără drept a unei profesii sunt infracţiunile pentru care anchetatorii au deschis un dosar. Vinovaţii ar putea petrece chiar şi zece ani în închisoare

sursa:https://observatornews.ro/eveniment/marturiile-tulburatoare-ale-fetelor-mutilate-de-falsi-chirurgi-esteticieni-in-bucuresti-ca-si-cum-ma-muscasera-vreo-7-albine-424535.html

RECLAMĂ
Articolul precedentZece poliţişti din Timiş, reţinuţi pentru şpagă. Ar fi cerut şi primit mită de 384 de ori în ultimele 4 luni
Articolul următorCazul bărbatului bătut de față cu poliția, la Buzău. Ministrul de Interne spune la televizor că România e țară sigură și că a trimis Corpul de Control