Acasă Stiri Maria, o româncă de 16 ani, a fost bătută pe stradă și...

Maria, o româncă de 16 ani, a fost bătută pe stradă și călcată cu bicicleta și a ajuns la terapie intensivă, în Spania

1168
0

Maria, o româncă de 16 ani a fost bătută pe stradă și călcată cu bicicleta și a fost internată la terapie intensivă, în Spania. Adolescenta a fost filmată în timp ce era victima unui grup de copii cu vârste între 12 și 14 ani.

RECLAMĂ
  • Mai multe fete și băieți au atacat-o pe adolescenta româncă.
  • Maria a fost operată de urgență pentru edem cerebral.

Maria Cristina R., o adolescentă româncă în vârstă de 16 ani, este ultima victimă bătută brutal de o gașcă de copii, fete și băieți, cu vârste între 12 și 14 ani.

Garda Civilă spaniolă investighează ce s-a întâmplat, în timp ce poliția locală a fost nevoită să publice o scrisoare pe rețelele de socializare prin care solicită populației să se „calmeze” în fața isteriei create de acest ultim atac, care a dus la internarea româncei în secția de terapie intensivă.

Atacul asupra Mariei Cristina a avut loc pe 5 iulie 2020 în jurul orei 20:00, în parcul Gloria Fuertes de Meco, fiind opera unuei bande de copii din cartier, după cum spune mama adolescentei, Daniela Sabina Radu, citată de Alcala Hoy.

Ea susține că fiica ei își poate aminti doar că unul dintre băieții din grup a lovit-o în spatele capului, a căzut inconștientă și din acel moment nu mai știe nimic.

Garda civilă a confirmat că investighează agresiunea, precum și alte acuzații de furt de telefoane mobile.

Daniela a depus o plângere în instanță împotriva a șase minori. În ea povestește că, după ce fiica sa a căzut inconștientă, copiii i-au lovit capul cu o lanternă, apoi au izbit-o de o bordură și, mai târziu, au trecut cu bicicletele peste ea, în timp ce mai mulți membri ai grupului filmau totul cu telefoanele mobile.

Atacul s-a încheiat când un prieten al fetei s-a pus între ea și celelalte minore și a cerut ajutorul de la doi adulți care treceau prin zonă. Tânăra a fost transferată imediat la UCI în Spitalul La Princesa din Madrid, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru edem cerebral.

Presupusii agresori „își arată” acțiunile înregistrându-le și încărcând videoclipurile pe rețeaua de socializare Instagram, potrivit prietenilor victimei.

Românca atacată și sora ei au primit insulte și amenințări cu câteva zile înainte de la unii dintre presupușii atacatori.

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentBăiețelul de 11 ani al unei românce moartă în Italia, luat de autorități: „Nu-l lasă nici la înmormântare”
Articolul următor500.000 de euro pentru transferul lui Chindriș la Craiova!