Acasă Stiri Manager cu infecție nosocomială luată din spitalul pe care îl conduce

Manager cu infecție nosocomială luată din spitalul pe care îl conduce

340
0

Situaţie incredibilă în Craiova. Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova s-a ales cu o infecţie nosocomială luată chiar din spitalul pe care îl conduce. Este vorba despre una dintre cele mai răspândite bacterii în spitale. Acum managerul se reface acasă, după ce a stat câteva zile internat într-un alt spital din oraş.

RECLAMĂ

Florin Eugen Georgescu a luat săptămâna trecută o infecție nosocomială chiar din spitalul pe care îl conduce. A fost internat în Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova, unde lucrează mama sa.

Clostridium este una dintre cele mai răspândite şi mai periculoase bacterii întâlnite în unităţile sanitare. Atât pacienţii din cel mai mare spital din Oltenia, cât şi aparţinătorii acestora se tem.

Iată ce spun craiovenii:

E rău, nu e bine pentru nimeni.

Cum sunt condițiile din spital? Foarte proaste și medicalul, absolut tot!

Când văd spitalul numarul 1 ma îngrozesc. Nu mi vine să mai vin aici.

Imi este cam frică, dar asta e, ce să fac.

În fiecare an, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova raportează Direcţiei de Sănătate Publică Dolj peste 500 de infecţii nosocomiale. Cu toate aceasta, nu a fost raportat niciun caz de îmbolnăvire cu bacteria Clostridium.

„Există o metodologie clară de raportare a cazurilor. Fiecare unitate medicală în ziua de marți transmite la Direcția de Sănătate publică fișele de declarare a acestor infecții. Aceste fise nu sunt personalizate, conțin numărul foilor de observație.  Anul trecut, la nivelul județului am avut 450 de cazuri, dintre acestea au fost mai mult de 50 la spitalul 1. De fapt și marea majoritate a cazurilor grave din județ”, spune Ştefan Popescu, director Direcţia de Sănătate Publică Dolj.

Reprezentanţii spitalului nu au comentat situaţia.

Sursa: digi24

RECLAMĂ
Articolul precedentCe se întâmplă cu Gheorghe Dincă în spatele gratiilor? Celula „monstrului din Caracal” a fost verificată de șapte ori
Articolul următor„Vrăjitoare” reținute de polițiști din Capitală. Șantajau o femeie că vor face ritualuri magice ca aceasta să moară