Pentru că se apropie Crăciunul şi mulţi români au început deja pregătirile pentru masa de sărbătoare, sute de groştei fiind sacrificaţi, adevarul.ro vă invită la o dezbatere. Câţi dintre voi mai ţineţi sau participaţi la acest ritual? Care sunt obiceiurile din regiunea dumneavoastră? Vă invităm să postaţi comentariile dumneavoastră.
Pentru cei mai mulţi români, cu precădere ţărani, tăierea porcului înaintea Crăciunului este un obicei păstrat cu sfinţenie. Şi cu o seară înainte, oamenii îşi pregătesc tot arsenalul sacrificiului, aşa cum s-ar pregăti înaintea unei zile de sărbătoare, pentru că cei care mai simt încă acest obicei aşa spun: sărbătoarea tăierii porcului. Câteva cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie – pentru tradiţionalişti –, vase pentru muşchi, şuncă şi şorici sunt instrumentele necesare pentru sacrificarea godaciilor îngrăşaţi în propriile gospodării. Totul asezonat cu o ceşcuţă de ţuică fiartă cu piper, băută de cei care participă la tăiere, prezentată la botul porcului, ca la carte.
Sufletul porcului şi sufletul omului
Iar pentru fiecare zonă a ţării, ritualul tăierii porcului adună o mulţime de mituri şi superstiţii. Până ca porcul să ajungă felii, pe masa din bucătărie, femeile nu se amestecă. Nici măcar nu pun ţuică în pahare. Au grijă barbaţii să se „cinstească“ între ei. Aşa spune tradiţia, că doamnele sunt mai slabe de înger şi le pare rău, chiar şi pentru un porc. Iar animalul se zbate acolo, într-o baltă de sânge, dar nu poate muri. Se zice că aşa e şi cu sufletul oamenilor aflaţi pe patul de moarte: nu poate să iasă până când omul nu este lăsat singur de cei dragi.
„Jos porcii!“
La sate, se spune că fetele care îşi doresc părul lung şi mătăsos trebuie să mănânce o bucăţică din splina porcului. Iar în unele zone, după tăierea porcului, se face o crestătură pe ceafa lui, pentru că – se spune – pe acolo îi iese sufletul. De-a lungul vremii, până şi neliniştile sociale au stârnit lozinci care se aud în preajma Ignatului. „Jos porcii!“, aşa au început oamenii să strige, amintind de sângeroasa iarnă din 1989.
Mulţi spun că porcul îşi visează cuţitul sau se visează cu mărgele roşii la gât, înaintea Ignatului. Că ar simţi când e de tăiat. În toate locurile, se obişnuieşte să se gătească „pomana porcului“, o masă pregătită după terminarea tăierii şi preparării spicialităţilor din carnea proaspătă, pentru cei care au ajutat la tăierea porcului.
Porcul, în decursul istoriei
În calendarul creştin-ortodox, pe 20 decembrie este sărbătorit Sfântul Ignatie Teoforul. Este şi ziua cunoscută sub numele de „Ignatul porcilor“, când mulţi români din toate regiunile păstrează tradiţia şi sacrifică porcul pentru masa de Crăciun.
În vechiul Egipt, deşi porcul era considerat un animal dezgustător, oamenii îl jertfeau şi îl mâncau, ritual în cinstea zeului Osiris, într-o anume zi din an. După multe milenii de la atestarea porcului ca divinitate, românii păstrează multe elemente ale cultului: îl sacrifică ritual la Ignatul Porcilor, i se imită glasul cu un instrument special, numit surlă, apare în folclorul şi în jocurile de copii (De-a Poarca, Purceaua) şi, mai ales, are o colindă Siva.
Voi, stimaţi cititori, mai ţineţi la tradiţia tăierii porcului?
sursa: adevarul.ro
