Acasă Stiri Magistratii au judecat eliberarea ginerelui lui Bercea, acuzat de santaj de Mircea...

Magistratii au judecat eliberarea ginerelui lui Bercea, acuzat de santaj de Mircea Basescu

551
0

Magistrații Tribunalului Constanța au judecat, miercuri, contestația formulată de ginerele interlopului Bercea Mondial împotriva măsurii arestării preventive a sa în dosarul în care este cercetat pentru presupusa șantajare a fratelui șefului statului, Mircea Băsescu, instanța rămânând în pronunțare.

RECLAMĂ

Avocatul Pavel Abraham a solicitat eliberarea condiționată a clientului său, după ce pe 13 iunie a depus noi probe la dosar, audio și video, care l-ar incrimina pe Mircea Băsescu, acesta fiind acuzat de familia interlopului că ar fi primit sute de mii de euro ca să intervină pentru eliberarea din arest a lui Bercea Mondial.

Fiica și ginerele lui Bercea Mondial sunt cercetați de procurorii DNA — Serviciul teritorial Constanța după ce, la sfârșitul lunii mai, au fost prinși în flagrant în timp ce-l șantajau pe Mircea Băsescu, amenințându-l cu darea în vileag a unor pretinse fapte de corupție dacă nu le va da suma de 280.000 de euro.

Marius Constantin a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, în stare de recidivă, potrivit procurorilor anticorupție.

În acest caz mai sunt cercetați pentru șantaj Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, și un minor în vârstă de 17 ani, împotriva acestora fiind luată măsura controlului judiciar.

Marius Constantin a contestat măsura arestării preventive pentru 30 de zile dispusă de judecătorii Tribunalului Constanța împotriva sa, la solicitarea procurorilor DNA, pe 3 iunie magistrații Curții de Apel confirmând respectiva decizie.

În același dosar de șantaj este cercetat și fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, arestat într-un alt dosar penal.

Pe 13 iunie, Pavel Abraham, avocatul care îi reprezintă pe fiul și pe ginerele lui Bercea Mondial, Florin Anghel și, respectiv, Marius Constantin, în dosarul în care cei doi sunt cercetați pentru presupusa șantajare a lui Mircea Băsescu, a adus DNA — Serviciul teritorial Constanța două înregistrări audio-video care urmează să fie analizate și evaluate de procurorii anticorupție. Potrivit lui Abraham, înregistrările l-ar incrimina pe Mircea Băsescu.

Totodată, prin avocatul său, Florin Anghel a formulat o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu pentru trafic de influență, înșelăciune și inducerea în eroare a organelor judiciare în legatură cu dosarul în care el este acuzat de șantaj.

Ulterior, DNA București a preluat cercetările în cazul plângerii făcute de Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, împotriva lui Mircea Băsescu. sursa: stiripesurse.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCum arata in prezent aliantele din teritoriu ale PP-DD cu „ciocoii”. Ce urmeaza
Articolul următorKay şi Nuno Rocha, la primul antrenament în alb-albastru