Acasă POLITICA Liviu Dragnea ar putea fi eliberat din închisoare

Liviu Dragnea ar putea fi eliberat din închisoare

351
0

Liviu Dragnea află azi dacă iese din Penitenciarul Rahova. Magistraţii de la Curtea Supremă decid dacă acceptă recursul în casaţie, calea extraordinară de atac la care a apelat fostul preşedinte PSD după condamnarea în procesul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

RECLAMĂ

Astăzi, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să se pronunţe dacă acceptă cererea fostului preşedinte PSD privind recursul în casaţie. 

Dacă solicitarea va fi admisă, Liviu Dragnea părăseşte de îndată Penitenciarul Rahova. 

În cazul în care calea extraordinară de atac va fi respinsă, acesta rămâne în continuare în puşcărie, pentru executarea pedepsei de 3 ani si 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Telorman.

„Plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o”

„Eu cred cu tărie că sunt complet nevinovat şi stau de opt luni nevinovat în Penitenciarul Rahova. De aceea nu am plătit prejudiciul, pentru că nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o. Rămâne la aprecierea dumneavoastră dacă voi sta în continuare nevinovat la închisoare sau dacă veţi dispune eliberarea”, a declarat Dragnea în faţa judecătorilor, la ultimul termen de la Curtea Supremă. 

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv în 27 mai 2019, de magistraţii ÎCCJ, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

În acest dosar, fostul preşedinte PSD a fost  trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual,

Liviu Dragnea a declarat în 22 octombrie recurs în casaţie.

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentTânăr învăţător, 21 de ani, acuzat că trimite bileţele elevelor de clasa a IV-a şi le pipăie, la o şcoală din Vaslui
Articolul următorElevă ruptă cu bătaia de doi colegi într-o pauză, la o şcoală din Argeş. Fata a suferit leziuni interne grave