Acasă Stiri Lacrimi şi durere la înmormântarea lui Rareş, elevul olimpic din Vaslui răpus...

Lacrimi şi durere la înmormântarea lui Rareş, elevul olimpic din Vaslui răpus de o boală necruţătoare

567
0

Rareș Diaconu, elevul olimpic din Vaslui răpus de cancer, pentru care s-au mobilizat românii din toate colţurile lumii, a fost înmormântat la Negrești

RECLAMĂ

În cortegiul funerar s-au aflat sute de persoane, care au vărsat lacrimi de durere. Familia, prietenii şi localnicii l-au condus pe Rareş pe ultimul drum.

Elev în clasa a 11-a, Rareş era olimpic la limba franceză şi a reprezentat judeţul său, Vaslui, la competiţia naţională. El nu şi-a dorit niciodată ca lumea să afle că este bolnav, încercând să ţină în interiorul familiei lupta sa cu nemilosul cancer.

Însă, colegii săi nu au putut rămâne indiferenţi la suferinţa sa şi au demarat o campanie de strângere fonduri, pentru a face rost de bani, o sumă foarte mare, care i-ar fi dat o şansă la supravieţuire.

Copiilor li s-au alăturat apoi cunoscuţii, apoi povestea lui a sensibilizat multe inimi, vasluienii implicându-se cu mic, cu mare, în a-l ajuta pe Rareş aşa cum au putut. Lupta olimpicului elev vasluian cu bola a ajuns şi la românii din străinătate, care au participat şi ei, în număr mare, la efortul colegilor şi familiei băiatului. Din păcate, Rareş a pierdut lupta şi a murit într-un spital din Austria.

„Nu sunt nici vedetă, nici caz social, sunt un om iubit, care iubește la rândul lui, iar asta nu se va schimba! Ceea ce simt pentru toți cei care mă susțin depășește sentimentul de recunoștință sau de admirație… Simt că formăm o familie frumoasă și specială, care niciodată nu uită să zâmbească, să fie optimistă și curajoasă! Sunteți toți în gândul și în inima mea! Multă sănătate și fiți binecuvântați pentru tot binele făcut!”, era mesajul de mulţumire al lui Rareș, după valul de implicare al vasluienilor.

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentPoveste fantastică născocită de Fernanda, o adolescentă din Arad, ca să-şi petreacă noaptea cu iubitul ei
Articolul următorUn minor din Craiova a furat trei maşini într-o singură noapte