Acasă Stiri Klaus Iohannis: „Guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea. Aşa va rămâne!”

Klaus Iohannis: „Guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea. Aşa va rămâne!”

252
0

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Bruxelles, că nu există pentru moment o decizie la nivelul coaliției pentru a schimba sistemul de impozitare în România.

RECLAMĂ

„La acest moment nu există o decizie la nivelul coaliției pentru a schimba sistemul de impozitare și nu cred că se va întâmpla foarte curând, dar nu este după părerea mea greșit să fie luate în discuții diferite variante posibile, însă românii nu trebuie să trăiască cu teama că mâine se schimbă sistemul de impozitare și dintr-odată trebuie să plătească mai mult.

Aceste lucruri deocamdată rămân cum sunt stabilite și discuțiile care se poartă, în mod nu neapărat cu titlul de noutate, se poartă mai mult la televizor decât în coaliție.

Deci nu există o decizie politică pe creșterea impozitului sau a taxării și Guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea ceea ce așa va rămâne”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, luni, la Bruxelles.

Întrebat dacă a discutat cu premierul sau cu ministrul de Finanțe despre impozitul progresiv, Klaus Iohannis a spus că discuții au fost.

Președintele României, Klaus Iohannis, participă, luni și marți, la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Întâlnirea are loc la Bruxelles.

sursa:https://www.antena3.ro/politica/klaus-iohannis-impozit-taxe-romania-641400.html

RECLAMĂ
Articolul precedentFost judecător CCR, detalii din procesul de audiere a lui Sorin Oprescu în Grecia: „Dosarul ridică unele probleme”
Articolul următorScandal în Parlament. „Mințiți, domnule ministru!” | „Domnu’ deputat, eu nu mint. Mă lăsați să-mi termin speech-ul?”