Acasă Stiri Inspectorul Georgică – dialog cu un lider sindical: „Mă p…ş pe mine...

Inspectorul Georgică – dialog cu un lider sindical: „Mă p…ş pe mine de frică!”

460
0
„Generalul” Georgică Florea Bercea târăşte Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dolj într-un nou scandal umilitor pentru întreaga suflare didactică din judeţ. Acesta este acuzat de liderul celui mai important sindicat din Dolj de un comportament nedemn pentru funcţia pe care o ocupă vremelnic şi că foloseşte un vocabular jignitor în relaţia cu partenerii sau cu subalternii săi.
PUBLICITATE
PUBLICITATE

Acuzaţiile îi sunt aduse inspectorului general de către preşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SIP) „Spiru Haret” Dolj, Constantin Lungulescu, intrigat de telefonul pe care l-ar fi primit în urmă cu două zile de la Bercea. „I-am transmis o adresă în care îi ceream să emită un ordin de degrevări de la ore pentru preşedinţii de sindicate ţi să facă un recensământ pentru membrii de sindicat. Este o obligaţie pe care trebuia să o facă şi i-am transmis în adresă că voi comunica şi Ministerului Educaţiei faptul că nu se achită de această obligaţie. Noi comunicăm de o vreme încoace numai prin adrese oficiale. M-a sunat în aceeaşi zi, după-amiază, şi mi-a spus: „Domn` preşedinte, mă p…ş pe mine de frică de ce vreţi să faceţi!”. Este inadmisibil şi nedemn un asftfel de comportament, pentru că eu nu sunt un derbedeu, un neavenit, mi-am făcut pe deplin datoria. Am înţeles că astfel de comportă şi cu directori de şcoli din judeţ. Bine, este vorba de cuvântul meu împotriva cuvântului lui, dar STS poate să confirme această discuţie dacă se doreşte înregistrarea telefoanelor”, a afirmat Lungulescu.

RECLAMĂ

 

Ministrul Educaţiei l-a pus la colţ

 

Georgică Bercea a venit la conducerea IŞJ Dolj de la Liceul Agricol din Malu Mare, instituţie de învăţământ care an de an bifează procent de promovare 0 la sesiunile examenului de bacalaureat.

Acesta s-a mai aflat în centrul unui scandal în învăţământ în luna ianuarie a acestui an, într-un caz relatat pe larg de Micapi. În contextul în care la celălalt sindicat reprezentativ al dascălilor din Dolj, FSLI,  a fost organizată o conferinţă extraordinară prin care se solicita ardent schimbarea liderului Constantin Rada, inspectorul Georgică Bercea s-ar fi folosit de influenţa sa pentru a-i convinge pe votanţi să-l menţină în funcţie pe prietenul său de la FSLI. Mulţumită dezvăluirilor făcute de Micapi, evenimentul respectiv a ajuns şi la urechile ministrului Educaţiei, care l-a avertizat pe Bercea într-o videoconferinţă că va fi zburat din funcţie. Episodul i-a zdruncinat serios fotoliul „generalului”, însă sprijinul de care se bucură la nivel înalt l-a păstrat la şefiţa IŞJ. „Am făcut memorii la Ministerul Educaţiei în care am spus lucrurile pe care le face domnul inspector general. Profesori şi părinţi ai elevilor de la şcolile 23 şi 24 din Craiova au cerut decomasarea acestor instituţii de învăţământ, întrucât nu presupune niciun fel de cheltuieli plus. Decomasarea a avut şi avizul Primăriei Craiova, care este ordonator de credite, însă domnul general nu a fost de acord cu acest lucru. Ministrul Educaţiei a fost la Craiova în urmă cu ceva timp şi a stat aici timp de două zile, dar nu a dorit să vorbească absolut deloc cu domnul Bercea. Cred că şi acest lucru spune ceva”, a mai punctat Constantin Lungulescu.

 

„Eu nu îmi amintesc să fi vorbit în astfel de termeni cu nimeni niciodată, cu atât mai puţin cu un preşedinte de sindicat. Nu vreau să îi răspund domnului Lungulescu, mai ales acum când avem atâta treabă de făcut. Avem 6.000 de copii care intră în examene în această perioadă şi chiar nu vreau să răspund. Domnul Lungulescu poate să facă orice doreşte”, Georgică Florea Bercea, inspector general IŞJ Dolj. sursa: micapi.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentANTRENORUL ECHIPEI CSU CRAIOVA VORBEŞTE DESPRE CE SEMNIFICĂ PENTRU EL BISTRIŢA ŞI JEAN PĂDUREANU
Articolul următorOlt: Bărbat din Ipoteşti, împuşcat de poliţişti